Cauza "Organizația Promo-lex împotriva Republicii Moldova". Avizele Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva Femeilor din 9 iulie 2020. Mesaj Nr. 106/2016.
În 2016, autorii comunicării au fost asistați în pregătirea unei plângeri. Ulterior, sesizarea a fost comunicată Republicii Moldova.
După cum s-a putut observa din textul avizelor, autoarea a susținut că, prin faptul că nu a exercitat diligența necesară în protejarea V. S. de amenințarea detectată a violenței domestice, Statul parte i-a încălcat drepturile prevăzute la articolul 2 (pp. "a", "c", "e" și "f"), luate în considerare în coroborare cu articolul 1 din Convenție (paragraful 3.1 din avize).
Problema în fața Comitetului a fost de a determina dacă statul parte a exercitat diligența necesară în întreaga sa structură, inclusiv autoritățile, funcționarii, instituțiile, practicile și legislația, dacă a examinat și investigat în mod adecvat plângerile repetate ale V. S. privind violența domestică și cu condiția să primească servicii eficiente de protecție juridică, consiliere și reabilitare. Comitetul a trebuit să stabilească dacă statul parte și-a îndeplinit obligațiile pozitive în temeiul Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor pentru a proteja V. S. de discriminare, înțelegând violența domestică ca una dintre manifestările flagrante și explicite ale discriminării împotriva femeilor.
Poziția juridică a Comitetului: în conformitate cu paragrafele" A"," c"," e " și " f " ale articolului 2 din Convenție, Statul parte este obligat să respecte principiul egalității între bărbați și femei, să asigure o protecție juridică eficientă pentru femei și să ia toate măsurile adecvate pentru a elimina discriminarea împotriva acestora, inclusiv prin modificarea sau abrogarea nu numai a legilor și reglementărilor existente, ci și a obiceiurilor și practicilor care discriminează femeile. Comitetul reafirmă că aceste obligații sunt impuse tuturor autorităților publice, inclusiv funcționarilor de aplicare a legii (punctul 7.3 din aviz) (L. R. împotriva Republicii Moldova (CEDAW/C/66/D/58/2013), punctul 13.6.).
Incapacitatea de a oferi protecție imediată, în special sub formă de adăposturi temporare, poate constitui o încălcare a obligațiilor statului parte în temeiul paragrafelor "c" și "e" ale articolului 2 din Convenție (paragraful 7.12 din aviz) (V. K. V. Bulgaria, paragraful 9.13.).
Violența de gen împotriva femeilor care împiedică sau anulează exercitarea de către femei a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în conformitate cu dreptul internațional general sau cu dispozițiile convențiilor privind drepturile omului este o discriminare în sensul articolului 1 din Convenție. Ca parte a obligației de a exercita diligența necesară, Statele părți ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare diferite măsuri de combatere a violenței de gen împotriva femeilor comise de actori nestatali, inclusiv adoptarea de legi și înființarea de instituții și sisteme de combatere a acestor violențe, precum și asigurarea eficacității lor reale și a sprijinului lor din partea tuturor funcționarilor și organismelor publice, asigurând respectarea corespunzătoare a legilor. Dacă statul parte nu ia toate măsurile adecvate pentru a preveni actele de violență de gen împotriva femeilor în cazurile în care autoritățile sale cunosc sau ar trebui să știe despre riscul unei astfel de violențe sau nu investighează, nu urmărește penal și nu pedepsește făptuitorii și nu despăgubește victimele și victimele unor astfel de acțiuni, atunci acesta își dă consimțământul tacit pentru comiterea actelor de violență de gen împotriva femeilor sau le încurajează. O astfel de pasivitate și inacțiune constituie încălcări ale drepturilor omului (punctul 7.15 din aviz).
Evaluarea de către Comisie a circumstanțelor de fapt ale cauzei: Comisia a menționat că Statul parte a luat măsuri pentru a asigura protecția împotriva violenței domestice în conformitate cu Legea privind violența domestică, care prevede posibilitatea unor ordine de Protecție Judiciară, dar aceste măsuri au fost luate numai după moartea lui V. S. Cu toate acestea, în ciuda existenței celor menționate mai sus Conform Legii, apelurile repetate ale lui V. S. la poliție în cursul anului 2013 pentru a raporta violența fizică și psihologică comisă de soțul ei au condus doar la faptul că poliția a scos S. un avertisment verbal și a avut o conversație informală cu el despre " comportamentul său inacceptabil." În această privință, Comitetul a observat că niciunul dintre aceste fapte nu a fost contestat de Statul parte (punctele 7.4 - 78.5 din avize).
Comitetul a subliniat, de asemenea, că la 9 ianuarie 2014, după un apel de la V. S. în care a raportat maltratarea soțului ei, ofițerii de poliție au fost trimiși la ea acasă. Drept urmare, soțul ei a fost amendat pentru comportament dezordonat, iar V. S., temându-se de violența soțului ei, a decis să se mute într-o casă vecină. Comitetul a subliniat că Statul parte nu a contestat această observație și nu a indicat de ce la acel moment poliția: (a) nu a evaluat în timp util gravitatea situației, luând în considerare plângerile anterioare ale lui V. S., care au fost deja înregistrate în "alte protocoale privind infracțiunile și incidentele" ale Inspectoratului Central de Poliție al Direcției de Poliție Chișinău, pentru a proteja eficient V. S., În conformitate cu legislația relevantă; și (b) nu a luat în considerare posibilitatea de a solicita o anchetă asupra acuzațiilor împotriva lui S. în conformitate cu prevederile Codului Penal al Republicii Moldova, care se referă în mod specific la infracțiunile legate de violența în familie, luând în considerare repetarea actelor de violență comise împotriva V. S. (punctul 7.6 din avize).
Comitetul a mai menționat că nici Statul parte nu a explicat de ce, până atunci, serviciile de consiliere, reabilitare, adăpost sau locuință nu au fost oferite V. S. pentru a oferi protecție imediată sau de ce S. nu a primit servicii de sprijin și reabilitare în legătură cu problema abuzului de alcool (acest lucru este prevăzut de legea statului parte privind combaterea abuzului de alcool cu violență domestică). Comitetul a luat act, de asemenea, de afirmația autorului că poliția nu a luat măsuri pentru a proteja V. S. și nu a informat-o despre dreptul ei de a iniția proceduri pe cont propriu pentru a obține un ordin de Protecție Judiciară în conformitate cu Legea privind violența familială și domestică. Comitetul a luat în considerare Declarația autorului conform căreia legea nu explică în mod clar procedura de obținere a ordinelor de protecție la cererea victimei sau la inițiativa poliției, a asistenților sociali sau a procurorilor (punctul 7.7 din aviz).
Comitetul a luat act de afirmația Statului parte că la 10 ianuarie 2014, pentru a preveni acțiunile agresive ale lui S. și pentru a-i controla comportamentul, a fost înregistrat și au fost luate măsuri preventive individuale. Cu toate acestea, Comitetul a menționat că autorul a indicat că Statul parte nu a specificat sau furnizat dovezi cu privire la modul în care aceste măsuri individuale au fost puse în aplicare în practică, precum și modul în care au fost monitorizate și puse în aplicare (punctul 7.8 din aviz).
Comitetul a luat în considerare faptul că, la 19 ianuarie 2014, S. a comis un atac brutal asupra lui V. S., lovind-o de mai multe ori pe cap. Drept urmare, a rămas paralizată și cu greu a putut vorbi, iar pe 16 septembrie 2014 a murit din cauza complicațiilor cauzate de răni. La 20 ianuarie 2014, S. a fost reținut, iar la 30 decembrie 2015 a fost condamnat pentru uciderea soției sale și condamnat la opt ani de închisoare. Comitetul a luat act de declarația Statului parte conform căreia, la 31 ianuarie 2014, Judecătoria sectorului central a decis împotriva lui V. S. un ordin de Protecție Judiciară, prin care a impus anumite restricții asupra S. Cu toate acestea, Comitetul a luat în considerare și declarația autorului că nu există dovezi ale existenței unei astfel de ordonanțe, că nu există o copie a Ordonanței în materialele cauzei penale S. și că autorul nu a putut obține o copie a Ordonanței în ciuda cererilor relevante și că, chiar dacă ordonanța a fost încă emisă, aceasta nu a servit nici unui scop practic, considerând că S. fusese deja arestat și a rămas în custodie din ziua arestării sale, la 20 ianuarie 2014 (punctul 7.9 din aviz).
În acest caz, respectarea de către Statul parte a obligațiilor sale în temeiul paragrafelor "A", "c", "e" și "f" ale articolului 2 din Convenție ar trebui evaluată luând în considerare gradul de diligență și atenția acordată aspectelor de gen atunci când se analizează cazul V. S. de către poliție, precum și măsurile preventive și de protecție aplicate.
Comitetul a considerat că după ce V. S., o femeie cu dizabilități, a raportat cazuri repetate de violență domestică, în special, după incidentul din 9 ianuarie 2014, poliția ar fi trebuit să recunoască deja riscul continuării violenței împotriva ei. În declarația sa, Statul parte însuși se referă la aceste incidente ca la "acte de violență domestică". Comitetul a atras atenția asupra următoarelor aspecte: recunoașterea acestor acte ca atare impune poliției să înțeleagă exact ce presupune violența domestică și care sunt responsabilitățile lor (polițienești) în temeiul Legii privind violența domestică în ceea ce privește riscul de violență în continuare și că ofițerii de poliție ar trebui să fie instruiți în modul adecvat și să răspundă în mod cuprinzător la incidentele legate de violența domestică (punctul 7.11 din aviz).
Comitetul a mai menționat că, după incidentul din 9 ianuarie 2014, S. A fost pedepsit doar pentru huliganism minor și că acest incident nu a fost luat în considerare în cadrul actualei legislații relevante privind prevenirea și controlul violenței domestice, indicând faptul că ofițerii de poliție nu aveau competența de a înțelege amploarea și severitatea violenței domestice în raport cu femeile și de a acționa în consecință, oferind V. S. servicii de sprijin și reabilitare și informații cu privire la posibilitatea obținerii unui ordin de Protecție Judiciară (punctul 7.12 din aviz).
Comitetul a fost de acord cu opinia autorului că singura procedură penală relevantă împotriva lui S. A început numai în legătură cu atacul din 19 ianuarie 2014, că Statul parte nu a luat măsurile adecvate pentru a preveni acest lucru și că, în cele din urmă, acest atac a dus la moartea lui V. S., precum și că urmărirea penală și închisoarea ulterioară C. nu au exclus responsabilitatea din partea Statului parte (punctul 7.14 din avize).
Apreciind adoptarea de către Statul parte în 2018 a unei noi legi privind combaterea violenței domestice și eforturile depuse pentru a aborda problema violenței domestice, Comitetul a considerat totuși că aceste măsuri nu au fost puse în aplicare în mod suficient în circumstanțele respective (a se vedea: Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului, cauza "Maria Da pe comando Maya Fernandis v. Brazilia, cauza nr.12.051, Raportul nr. 54/01 din 16 aprilie 2001, paragraful 57 și cazul "Jessica Lenahan (Gonzalez) și colab. v. Statele Unite ale Americii", cauza nr. 12.626, raportul nr. 80/11 din 21 iulie 2011, punctul 161.). Reacția poliției pe întreaga perioadă de examinare a cazului V. S. nu a contribuit la prevenirea violenței domestice sau la protecția împotriva acesteia. În plus, Comitetul a indicat că legislația specifică a Statului parte ar trebui să fie pusă în aplicare de toți actorii statali, inclusiv de agenții de aplicare a legii, care sunt obligați să respecte obligațiile statului parte (punctul 7.16 din aviz).
Concluziile Comitetului: faptele prezentate au indicat că modul în care autoritățile statului parte au tratat cazul V. S. a constituit o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolelor 2 "A", "c", "e" și "f", luate în considerare în coroborare cu articolul 1 din Convenție.