Cazul Grigor Zapescu împotriva Republicii Moldova. Avizele Comitetului pentru eliminarea discriminării rasiale din 22 aprilie 2021. 60/2016.
În 2016, autorii comunicării au fost asistați în pregătirea unei plângeri. Ulterior, sesizarea a fost comunicată Republicii Moldova.
După cum reiese din textul avizelor, reclamantul a pretins că este victima unei încălcări de către Republica Moldova a articolelor 1 alineatul (1), 5 (pp. "e"," i"), 6 și 7, luate în considerare în coroborare cu articolul 2 (paragraful 1" d") din Convenție. Referindu-se la articolul 1 alineatul (1) din Convenție, el a pretins că este victima discriminării rasiale. În acest sens, el a menționat că el și B. V. au aplicat pentru aceeași funcție și au fost intervievați în aceeași zi. Deoarece au un aspect similar, vorbesc aceeași limbă și au aceeași experiență de muncă, singura diferență vizibilă dintre ei care ar putea explica respingerea cererii sale de muncă este originea sa etnică (punctul 3.1 din avize).
Comitetul a remarcat că prima problemă care trebuie examinată a fost dacă statul parte și-a încălcat obligația de a proteja solicitantul de discriminarea pe bază de origine etnică în conformitate cu paragrafele "e", "i" ale articolului 5 din Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială în legătură cu respingerea cererii sale de angajare. A doua problemă care trebuia luată în considerare era dacă controlul judiciar al cazului a încălcat articolul 6 din Convenție.
Poziția juridică a Comitetului: în conformitate cu paragrafele "e", "i" ale articolului 5 din Convenție, Statele părți se angajează să interzică și să elimine discriminarea rasială în toate formele sale și să garanteze tuturor posibilitatea de a-și exercita dreptul la muncă fără nicio distincție bazată pe rasă, culoarea pielii, origine națională sau etnică. Comitetul reamintește recomandarea generală nr. 27 (2000) și atrage atenția asupra necesității unei legislații eficiente care să interzică discriminarea pe piața muncii și toate tipurile de practici discriminatorii pe piața muncii suferite de membrii comunităților de romi, inclusiv în procesul de recrutare, și, în același timp, să asigure o protecție eficientă a potențialelor victime împotriva acestor practici. Comitetul explică faptul că obligațiile prevăzute la articolul 5 literele "e", "i" sunt îndeplinite nu numai prin crearea unui cadru legislativ și de reglementare care interzice discriminarea rasială în ceea ce privește accesul la ocuparea forței de muncă, ci includ și obligația de a asigura o monitorizare eficientă a punerii în practică a politicilor de ocupare a forței de muncă nediscriminatorii (punctul 8.3 din avize).
În conformitate cu articolul 6 din Convenție: "[D] statele participante vor asigura fiecărei persoane supuse jurisdicției lor o protecție efectivă și căi de atac prin intermediul instanțelor naționale competente și al altor instituții ale statului în cazul oricăror acte de discriminare rasială care încalcă, cu încălcarea prezentei Convenții, drepturile omului și libertățile sale fundamentale." Deși, într-o lectură literală a acestei dispoziții, poate părea că trebuie stabilit un act de discriminare rasială înainte ca reclamantul să aibă dreptul la apărare și la o cale de atac, Comitetul observă că Statul parte ar trebui să ofere o garanție pentru instituirea acestui drept prin intermediul instanțelor naționale și al altor instituții (ceea ce ar fi neglijabil dacă nu ar fi disponibil în circumstanțe în care încălcarea nu a fost încă stabilită). Cu toate acestea, nu este rezonabil să se solicite unui stat parte să se asigure că drepturile în temeiul Convenției sunt stabilite, indiferent cât de nefondate ar părea aceste pretenții, dar articolul 6 protejează presupusele victime atunci când pretențiile lor în temeiul Convenției sunt contestate (paragraful 8.4 din avize).
Pentru a evalua dacă instanțele naționale i-au oferit reclamantului căi de atac eficiente, în conformitate cu articolul 6 din Convenție, Comitetul se referă în primul rând la jurisprudența sa, potrivit căreia presupusele victime ale discriminării rasiale nu sunt obligate să dovedească existența unor intenții discriminatorii împotriva lor (punctul 8.6 din aviz) (a se vedea, de exemplu: cazul V. S. v. Slovacia" (CERD/C/88/D/56/2014), punctul 7.4; cazul Er V.Danemarca (CERD/C/71/D/40/2007), punctul 7.4; și cauza Laurent gabre gabrum/Franța (CERD/C/89/d/52 / 2012), punctul 7.2.).
Identificarea persoanelor ca membri ai unui grup etnic sau rasial ar trebui să se bazeze pe autoidentificarea persoanei, cu excepția cazului în care există motive contrare (punctul 8.6 din aviz).
Alegerea unei căi de atac specifice nu poate afecta negativ examinarea unei plângeri de discriminare, chiar dacă presupusa victimă a discriminării nu dorește să lucreze pentru societatea relevantă (punctul 8.7 din aviz).
Evaluarea de către comitet a circumstanțelor de fapt ale cauzei: Comitetul a luat în considerare informațiile incontestabile furnizate de reclamant, care este un reprezentant al Romilor, că cererea sa pentru funcția de chelner a fost respinsă de lanțul de restaurante în 2012. Comitetul a luat act, în special, de afirmația reclamantului potrivit căreia, în legătură cu acest incident, acesta a atras atenția instanțelor naționale asupra faptului prima facie de discriminare rasială și că societatea pârâtă ar fi trebuit, prin urmare, să prezinte argumente rezonabile și convingătoare pentru a justifica tratamentul inegal al autorului.
Comitetul a luat act cu îngrijorare de observația Statului parte conform căreia procesul de selecție este reglementat de un regulament (aprobat la nivelul întreprinderii, care stabilește criterii de recrutare clare și nediscriminatorii) și, prin urmare, rezultatele acestui proces de selecție ar trebui considerate legitime (punctul 8.3 din avize).
Comitetul este conștient de legislația națională a Statului parte care prevede transferul sarcinii probei în materie de discriminare (a se vedea: articolul 19 din Legea nr.121 "cu privire la asigurarea egalității".), reamintește afirmația reclamantului potrivit căreia instanțele naționale nu au aplicat aceste legi naționale în conformitate cu Convenția. În acest sens, Comisia a ținut cont de argumentul reclamantului potrivit căruia Judecătoria sectorului Centru din Chișinău l-a considerat responsabil pentru faptul că nu a furnizat alte dovezi ale originii sale etnice decât propria declarație (punctul 8.6 din aviz).
Comitetul a luat act de afirmația reclamantului potrivit căreia instanțele naționale au acordat prea multă importanță faptului că, în loc de angajare, acesta a solicitat despăgubiri în cursul procedurii în fața instanțelor. Comitetul a remarcat că, pe baza alegerii reclamantului, instanțele au presupus că acesta nu a intenționat niciodată să lucreze pentru societate, iar această prezumție părea să-i slăbească poziția în cazul discriminării în ochii instanțelor naționale (punctul 8.7 din avize).
Comitetul a remarcat cu îngrijorare că decizia reclamantului de a nu depune o plângere la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și egalității, în opinia instanțelor naționale, a confirmat absența unei "situații reale de discriminare". În această privință, Comitetul a remarcat că reclamantul a ales o procedură judiciară care, pe lângă confirmarea drepturilor sale, i-ar putea oferi despăgubiri, nu l-ar putea dezavantaja (punctul 8.8 din aviz).
Comitetul a subliniat că documentele instanței au indicat - în loc să solicite societății respondente să justifice o atitudine diferențiată față de reclamant, indicând motivele exacte pentru refuzul de a-l angaja, în ciuda avizului consultativ al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și egalității, atrăgând atenția instanțelor asupra necesității de a transfera sarcina probei în cazurile de discriminare și de a oferi anumite îndrumări cu privire la interpretarea termenului "cerințe profesionale de bază", cu toate acestea, instanțele s-au bazat foarte mult pe mărturia altor angajați, confirmarea mediului nediscriminatoriu în care și-au îndeplinit sarcinile zilnice. Comitetul era îngrijorat de faptul că informațiile primite de la persoane care difereau în ceea ce privește vârsta, sexul și etnia față de solicitant și care lucrau în alte funcții nu garantau că aceste persoane se aflau într-o situație identică cu cea a solicitantului. În același timp, este ignorată și posibilitatea împletirii motivelor discriminării și a existenței "ierarhiilor etnice" pe piața muncii (așa cum demonstrează experimentele comparative efectuate în Europa). În plus, cazurile de atitudini discriminatorii care apar în circumstanțe "izolate" și specifice sau chiar în prezența unor motive mixte sunt subestimate și nu numai în cadrul unei politici sau atitudini sistematice (în special în absența unor explicații specifice din partea companiei respondente în legătură cu refuzul de a angaja solicitantul). Comitetul a reamintit că această abordare nu corespunde unei înțelegeri a problemelor și prejudecăților cu care comunitatea romă continuă să se confrunte în Statul parte și care sunt indicate în observațiile finale ale Comisiei pentru Republica Moldova publicate în 2011 și 2017, precum și în numeroase rapoarte ale altor organisme internaționale și regionale pentru Drepturile Omului (punctul 8.9 din avize).
Comitetul a considerat că, deși afirmațiile reclamantului în acest caz erau controversate, acesta avea totuși o sarcină disproporționat de mare de a dovedi intențiile discriminatorii ale societății pârâte. În opinia Comitetului, în ciuda faptului că legislația națională prevede o procedură de transfer al sarcinii probei, Statul parte a reacționat atât de ineficient la acuzațiile de discriminare rasială încât nu a oferit o protecție adecvată și nu a furnizat instrumentele juridice necesare, inclusiv satisfacerea și despăgubirea corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat, în conformitate cu propria sa legislație și cu articolul 6 din Convenție (punctul 8.10 din avize).
Concluziile Comitetului: informațiile furnizate au indicat o încălcare de către Statul parte a articolului 6 din Convenție.