Hotărârea CEDO din 13 aprilie 2021 în cauza "E. G. c. Republica Moldova" (sesizarea nr.37882/13).
În 2013, reclamantul a fost asistat la pregătirea plângerii. Ulterior, sesizarea a fost comunicată Republicii Moldova.
În cauză, a fost examinată cu succes o plângere cu privire la incapacitatea autorităților Republicii Moldova de a pune în aplicare sentința împotriva unei persoane găsite vinovate de o infracțiune sexuală după anunțarea și anularea ulterioară a amnistiei. Cazul a implicat o încălcare a cerințelor articolului 3 din Convenție.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
În decembrie 2009, V. B. și alte două persoane, inclusiv R. G., care se aflau în libertate în așteptarea procesului, au fost condamnați la cinci ani de închisoare pentru violență sexuală împotriva reclamantului (de exemplu). Cu toate acestea, V. B. nu a fost reținut în sala de judecată și a fost luat în custodie.
În decizia finală a Curții de Apel din 22 mai 2012, V. B., care era încă în libertate, a primit amnistie în temeiul Legii amnistiei din 2008. În iunie 2012, amnistia a fost anulată, dar apoi aplicată din nou în decembrie 2012. În noiembrie 2013, a fost luată oa doua decizie de anulare a amnistiei împotriva lui V. B. La sfârșitul lunii ianuarie 2014, procurorul a raportat acest lucru poliției și a cerut să stabilească unde se află V. B. Cu toate acestea, s-a dovedit că în noiembrie 2013 V. B. a părăsit Republica Moldova pentru Ucraina. De atunci, în ciuda unui mandat internațional de arestare emis, locul lui V. B. nu a fost stabilit.
PROBLEME JURIDICE
În ceea ce privește respectarea articolelor 3 și 8 din Convenție.
(a) admisibilitatea plângerii. Nu toate situațiile în curs sunt identice. În orice caz, solicitanții ar trebui să se asigure că plângerile lor sunt prezentate Curții Europene cu urgența cuvenită, de îndată ce devine evident că nu există perspective reale de a-și satisface cererile la nivel național.
Ca răspuns la argumentul autorităților moldovenești potrivit căruia reclamantul ar fi trebuit să se adreseze Curții Europene în termen de șase luni de la data Ordonanței de amnistie din mai 2012, Curtea Europeană a menționat că plângerile reclamantului cu privire la încălcarea articolelor 3 și 8 din Convenție se refereau în principal la impunitatea de facto a lui V. B. pentru atacul asupra reclamantului. Acestea au fost indisolubil legate de plângerile cu privire la alte încălcări, și anume aplicarea presupusă ilegală a amnistiei și presupusa inacțiune a autorităților de a stabili locația lui V. B. În baza acestui fapt, pentru aplicarea regulii de șase luni, va fi luată în considerare întreaga perioadă în care autoritățile Republicii Moldova nu au executat pedeapsa penală impusă de V. B.
Astfel, deficiențele în acțiunile autorităților Republicii Moldova, analizate în ansamblu, pot fi considerate o situație continuă. Mai mult, perspectiva executării de către autoritățile Republicii Moldova a pedepsei penale impuse de V. B. a rămas reală.
Rezoluție
Obiecția autorităților Republicii Moldova cu privire la încălcarea regulii de șase luni pentru depunerea unei plângeri la Curtea Europeană trebuie respinsă.
(b) fondul plângerii. Violul și actele violente de natură sexuală sunt tratamente care intră în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenție și, de asemenea, aceste infracțiuni afectează de obicei valorile fundamentale și aspectele esențiale ale "vieții private" în sensul articolului 8 din Convenție. În consecință, plângerile reclamantului pot fi examinate în conformitate cu cele două articole ale convenției în același timp.
Conform articolului 2 din Convenție, cerința ca autoritățile să efectueze o anchetă penală eficientă poate fi interpretată și ca impunând Statelor obligația de a executa un verdict judecătoresc care a intrat în vigoare în timp util. Executarea unei pedepse aplicate în contextul protecției dreptului la viață este o parte integrantă a obligației procedurale a statului. Această abordare ar fi trebuit să fie aplicată în cazul de față, iar autoritățile Republicii Moldova aveau o obligație pozitivă, prevăzută la articolele 3 și 8 din Convenție, de a executa sentința pronunțată de instanța de judecată pentru infracțiuni sexuale.
Amnistia și grațierea, potrivit Curții Europene, sunt inacceptabile în cazurile de tortură sau maltratare de către oficialii guvernamentali. Acest principiu se aplică și cazurilor de violență comise de persoane private. Cu toate acestea, problemele legate de amnistii și grațieri sunt la discreția statelor părți la Convenție și, în principiu, nu contravin dreptului internațional, cu excepția situațiilor care se referă la acte care reprezintă încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului. Violența sexuală la care a fost supusă reclamanta a constituit o încălcare gravă a dreptului său la integritate fizică și morală, iar amnistia unuia dintre autorii unui astfel de act a contrazis, ținând cont de circumstanțele cauzei, obligațiile autorităților Republicii Moldova prevăzute la articolele 3 și 8 din Convenție.
În practica Curții de apel, nu a fost elaborată o abordare uniformă în ceea ce privește aplicarea legii amnistiei din 2008. R. G., care se afla în aceeași poziție cu V. B. și care a executat deja o parte din sentința sa sub formă de închisoare, nu a fost supus amnistiei. Astfel, în cazul lui V. B., judecătorii Curții de apel și-au exercitat dreptul la discreție minimizând în același timp consecințele săvârșirii unei fapte penale deosebit de grave și nu au demonstrat că astfel de acțiuni nu pot fi tolerate.
Deși amnistia pentru V. B. a fost în cele din urmă anulată, faptul că amnistia a fost extinsă la V. B. timp de aproximativ un an a contrazis cerințele procedurale ale articolelor 3 și 8 din Convenție, mai ales că această situație i-a permis lui V. B. să părăsească Republica Moldova cu puțin timp înainte de decizia de anulare a amnistiei pentru el.
În ceea ce privește dacă măsurile luate de autoritățile moldovenești pentru executarea sentinței împotriva lui V. B. În lipsa deciziei privind amnistia persoanei condamnate au fost suficiente, Curtea Europeană a menționat că autoritățile moldovene au ignorat aparent prima Decizie din 29 iunie 2012 privind anularea amnistiei. La 22 octombrie 2012, autoritățile Republicii Moldova l-au reținut pe V. B., Dar l-au eliberat în aceeași zi în baza unui decret din 22 mai 2012, care fusese deja anulat și nu era supus executării la momentul respectiv. Curtea Europeană a considerat acest lucru, cel puțin, ca o lipsă de coordonare în acțiunile diferitelor organe de stat, ceea ce a dus la eliberarea lui V. B. din custodie fără niciun temei legal.
Ultima rezoluție privind anularea amnistiei din 18 noiembrie 2013 a fost înaintată autorității de stat autorizate să caute V. B., la aproape două luni de la emiterea acesteia. Potrivit Procuraturii, această perioadă nu a respectat legislația Republicii Moldova. Deși ulterior s-a stabilit că, începând cu 18 noiembrie 2013, V. B. părăsise deja țara, procesarea unei cereri de căutare de către autoritățile din Comunitatea Statelor Independente a fost, de asemenea, întârziată. Mai mult, un mandat internațional de percheziție a fost emis abia în 2015 și nu există explicații pentru această întârziere în materialele cauzei. Aceste perioade de inactivitate nu au îndeplinit cerințele de urgență și minuțiozitate rezonabile.
În consecință, măsurile luate de autoritățile Republicii Moldova pentru executarea pedepsei împotriva lui V. B. nu au fost suficiente în lumina obligației autorităților de a executa pedeapsa într-un dosar penal impus persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni sexuale.
În concluzie, aplicarea amnistiei lui V. B. și incapacitatea autorităților Republicii Moldova de a executa sentința care i-a fost impusă nu corespundeau obligației pozitive a autorităților Republicii Moldova prevăzute la articolele 3 și 8 din Convenție.
Rezoluție
Cazul a implicat o încălcare a cerințelor articolelor 3 și 8 din Convenție (adoptate în unanimitate).
Despăgubiri
În aplicarea art. 41 din Convenție. Curtea Europeană a acordat reclamantului 10.000 de euro ca despăgubire pentru prejudiciul moral.