Decizia CEDO din 20 octombrie 2020 în cauza "Camelia Bogdan c. România" (sesizarea nr. 36889/18).
În 2018, solicitantul a fost asistat în pregătirea plângerii. Ulterior, plângerea a fost comunicată României.
În acest caz, a fost examinată cu succes o plângere cu privire la lipsa de oportunitate a reclamantei de a face apel împotriva eliminării sale automate din funcțiile oficiale ale unui judecător, cu suspendarea plății salariului până la finalizarea examinării plângerii sale privind excluderea din magistratul judiciar. Cazul a implicat o încălcare a cerințelor articolului 6 alineatul (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Solicitantul este judecător profesionist. În februarie 2017, Consiliul Suprem al Magistraturii a aplicat reclamantului o sancțiune disciplinară sub forma unei excepții de la magistratul judiciar. În martie 2017, reclamantul a făcut apel împotriva acestei decizii. Consiliul Suprem al Magistraturii a decis imediat suspendarea reclamantei de la îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale (ceea ce însemna încetarea plății salariilor), iar această decizie a intrat imediat în vigoare.
În decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis parțial plângerea reclamantei, hotărând să o transfere într-o altă funcție, în loc să o excludă din magistratură. În iunie 2018, solicitantul a primit un salariu pentru întreaga perioadă de suspendare de la locul de muncă.
ASPECTE JURIDICE
În ceea ce privește respectarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. (i) aplicabilitatea Art.6 din Convenție. Suspendarea din funcția de judecător care depune o plângere împotriva unui disciplinare decizia de a-l exclude sau a ei de magistrat se referă la măsurile prevăzute de legea română (art. 651, alin. 2, din Legea Nr. 303/2004). Această măsură este temporară și produce efecte ex lege de la data exercitării dreptului de a face apel până la sfârșitul procesului.
Referindu-se la criteriul dezvoltat în cazul "Vilho Eskelinen și Alții c. Finlandei" (Hotărârea pronunțată de Marea Cameră a Curții Europene de Justiție din aprilie 19, 2007, plângerea Nr 63235/00), care se aplică pentru toate litigiile referitoare la judecători (a se vedea Hotărârea Curții Europene în cazul "Baka v. Ungaria" din 23 iunie 2016, plângerea Nr 20261/12 (a se Vedea: Precedente ale Curții Europene a Drepturilor Omului. Problemă specială. 2017. N 10)) și constatând că măsura provizorie în cauză a fost luată în contextul procedurii disciplinare principale (a se vedea alin. Decizia marii camere a Curții Europene de Justiție în cazul "Micallef v. Malta" (Micallef v. Malta) din octombrie 15, 2009, plângerea Nr 17056/06 (a se Vedea: Precedente ale Curții Europene a Drepturilor Omului. Problemă specială. 2017. N 10)), Curtea Europeană a decis că garanțiile prevăzute la articolul 6 din Convenție se aplică și eliminării reclamantului din funcțiile oficiale în speță.
(ii) fondul plângerii. În conformitate cu legislația română în vigoare în perioada referitoare la circumstanțele cauzei, care a fost modificată ulterior, este evident că nu a existat nicio cale de atac la dispoziția reclamantei în legătură cu contestarea faptului suspendării acesteia din exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Pretinsa existență a jurisprudenței judiciare în România, care i-ar permite totuși reclamantei să realizeze o analiză efectivă de către instanțele române a măsurii care i-a fost aplicată, nu a fost confirmată de niciunul dintre exemplele din cauzele deja examinate, pe care autoritățile române le-ar fi citat.
Dimpotrivă, într-unul din primele exemple din practica judiciară la care face referire reclamanta, Înalta Curte de Casație și Justiție a României s-a limitat doar la examinarea problemei legalității, fără a examina aspectul privind necesitatea sau proporționalitatea revocării unui judecător din funcție.
În consecință, nici legislația română, nici practica judiciară internă din perioada relevantă nu conțineau o regulă conform căreia aplicarea unei astfel de măsuri, ca în cazul de față, ar fi investigată de instanță. Mai mult, faptul că deciziile de revocare din funcție luate la cererea inspectorilor judiciari nu au fost luate în considerare de instanțele judecătorești din România a fost confirmat și criticat de Curtea Constituțională a României.
Având în vedere cele de mai sus, se poate concluziona că reclamanta a fost lipsită de acces la instanță (obișnuită sau de altă natură) ca urmare a suspendării sale din funcțiile sale oficiale de către Consiliul Suprem al Magistraturii, care timp de aproximativ nouă luni a împiedicat-o să-și îndeplinească îndatoririle de judecător și să primească salarii.
Autoritățile române nu au oferit nicio explicație convingătoare pentru lipsa protecției judiciare. Simplul fapt că eliminarea reclamantei din exercitarea atribuțiilor sale oficiale s-a datorat exercitării dreptului său de a depune o plângere nu poate constitui o justificare suficientă în acest sens.
Astfel, însăși esența dreptului reclamantului de a avea acces la instanță a fost încălcată.
Rezoluție
Cazul a implicat o încălcare a cerințelor articolului 6 alineatul (1) din Convenție (adoptat în unanimitate).
Compensații
În aplicarea articolului 41 din Convenție. Curtea Europeană i-a acordat reclamantei 6 000 EUR drept despăgubire pentru daune morale, cererea de despăgubire pentru daune materiale a fost respinsă.