Decizia CEDO din 15 octombrie 2020 în cauza "Muhammad și Muhammad v.România" (plângerea nr. 80982/12).
În 2012, solicitanții au fost asistați în pregătirea unei plângeri. Ulterior, plângerea a fost comunicată României.
O plângere împotriva expulzării persoanelor din motive de securitate națională, emisă printr-o hotărâre judecătorească pe baza unor informații secrete care nu au fost dezvăluite solicitanților și în absența unor garanții adecvate de echilibrare, a fost examinată cu succes în cauză. Cazul a implicat o încălcare a cerințelor articolului 1 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Solicitanții, cetățeni ai Pakistanului care locuiau în România cu vize de student, au fost expulzați din țară din motive legate de securitatea statului. Decizia corespunzătoare sa bazat pe documente care aveau o clasificare de securitate. Reclamanții nu au avut acces la documentele menționate și nici nu li s-au oferit informații speciale cu privire la faptele și motivele deciziei de expulzare a acestora.
ASPECTE JURIDICE
În ceea ce privește respectarea articolului 1 din Protocolul nr.7 la Convenție. Principii generale. (a) dacă drepturile menționate de solicitanți au fost protejate prin art.1 din Protocolul nr. 7 la Convenție și, în caz afirmativ, în ce măsură. Alineatul 1 al articolului 1 al Protocolului Nr. 7 la Convenția necesită, în principiu, în primul rând, că extratereștrii pot să expulzarea ar trebui să fie notificate de faptele relevante care au condus autoritățile competente din Statul în cauză să credem că aceste persoane reprezintă o amenințare la adresa securității de Stat, și, în al doilea rând, faptul că străinii ar trebui să aibă acces la conținutul documentelor și a informațiilor în cazul materialelor menționate de către autoritățile competente atunci când se face o decizie de expulzare. Accesul specificat ar trebui să se facă, de preferință, în scris și, în orice caz, astfel încât să se asigure o protecție eficientă, fără a aduce atingere capacității de a restricționa informațiile menționate, dacă este necesar.
(b) restricții permise privind drepturile procedurale ale străinilor (denumite în continuare drepturile procedurale ale străinilor). În ciuda importanței argumentelor privind combaterea terorismului, orice restricții asupra drepturilor în cauză nu ar trebui să nege protecția procedurală garantată de articolul 1 din Protocolul nr. Chiar dacă se aplică restricții, străinului trebuie să i se ofere o oportunitate eficientă de a argumenta împotriva expulzării sale și de a primi protecție împotriva arbitrarității.
(c) criterii care ar trebui luate în considerare atunci când se stabilește dacă restricționarea drepturilor procedurale ale străinilor îndeplinește cerințele articolului 1 din Protocolul nr. Jurisprudența privind aplicarea articolelor 5 și 6 din Convenție oferă orientări utile privind metodologia pentru evaluarea limitare a drepturilor garantate de articolul 1 al Protocolului Nr. 7 la Convenție, chiar dacă nivelul de garanțiile procedurale prevăzute de prezentul articol nu trebuie neapărat să fie aceeași.
În primul rând, ar trebui clarificat dacă restricțiile privind drepturile procedurale ale străinilor au fost recunoscute în mod corespunzător ca fiind justificate de autoritățile competente ale statului independent, având în vedere circumstanțele speciale ale unui anumit caz. În caz afirmativ, Curtea Europeană ar trebui să analizeze dacă dificultățile întâmpinate de străin ca urmare a acestor restricții au fost compensate suficient de factori de echilibrare, în special de garanții procedurale care asigură esența drepturilor Convenției aplicabile. În consecință, în contextul articolului 1 din Protocolul nr.7 la convenție, sunt permise numai acele restricții care, în circumstanțele fiecărui caz particular, sunt justificate în mod corespunzător și suficient de echilibrate de garanțiile relevante. În evaluarea sa, Curtea Europeană ia în considerare circumstanțele unui anumit caz, luând în considerare procedurile în cauză în ansamblu.
(i) dacă restricționarea" drepturilor procedurale " ale străinilor a fost justificată în mod corespunzător. Deși pot exista motive justificate în mod corespunzător pentru aplicarea restricțiilor, cum ar fi protecția securității statului, evaluarea de către autoritățile publice a necesității de a aplica restricții ar trebui să fie însoțită de garanții împotriva arbitrarității. Recomandările relevante includ necesitatea de a se conforma cu condițiile în care decizia de a aplica o restricție ar fi justificată în mod corespunzător și, în special, dacă se specifică motivele nu sunt comunicate părților interesate, astfel încât procedura de aplicare a acestor restricții ar putea fi supus la o verificare adecvată.
Primul criteriu în această privință este întrebarea dacă o autoritate publică independentă (judiciară sau de altă natură) a considerat necesitatea restricționării drepturilor procedurale ale unui străin. În acest caz, importanța este acordată limitelor competenței acestui organism, în special dacă are dreptul să ia în considerare necesitatea păstrării confidențialității informațiilor cu o ștampilă de securitate.
Apoi, Curtea Europeană trebuie să ia în considerare competențele autorității de Stat menționate, în funcție de concluziile sale într-un caz particular cu privire la necesitatea restricționării drepturilor procedurale ale unui străin. Dacă autoritatea de stat constată că cerința de a asigura securitatea statului nu justifica restricția contestată, acesta ar trebui să fi aflat dacă străinul avea dreptul de a aplica pentru organism autorizat de a face cu statul probleme de securitate cu o cerere să ia în considerare problema de a păstra secretul de documente sau dacă el ar putea elimina secretul eticheta prin decizia sa, astfel încât document ar putea fi prezentat la străin sau că cel puțin străin care ar putea fi notificat de conținutul documentelor. Pentru comparație: dacă restricția contestată este recunoscută ca justificată de cerințele securității statului, ar trebui să se stabilească dacă autoritățile statului au analizat în mod corespunzător interesele afectate în cazul formulării acestei concluzii și dacă le-au comparat.
Cu toate acestea, dacă autoritățile statului nu iau în considerare sau nu consideră insuficient sau nu justifică necesitatea de a aplica restricții asupra drepturilor procedurale ale unui străin, acest fapt în sine nu este suficient pentru a concluziona că articolul 1 din Protocolul nr. De asemenea, ar trebui să se stabilească dacă au fost aplicate măsuri de echilibrare în acest caz și, în caz afirmativ, dacă acestea au fost suficiente pentru a corecta restricțiile privind drepturile procedurale ale străinului pentru a păstra esența acestor drepturi. Cu cât investigarea problemei este mai puțin amănunțită la nivel intern, cu atât mai strict Curtea Europeană evaluează factorii de echilibrare. Prin urmare, examinarea prea superficială a problemei necesită utilizarea unor factori de echilibrare îmbunătățiți.
Curtea Europeană a dezvoltat, de asemenea, două principii directoare pentru evaluare: în primul rând, cea mai mică cantitate de informații disponibile de la un străin, cel mai important garanțiile deveni, și în al doilea rând, în cazul în care circumstanțele cazului indică în special deteriorare semnificativă în situația de străin, de echilibrare garanții ar trebui să fie consolidată în mod corespunzător.
(ii) dacă limitările" drepturilor procedurale " ale străinilor au fost compensate în mod adecvat de prezența unor factori de echilibrare. Deoarece nu există un consens în Europa cu privire la tipul și limitele factorilor menționați, Statelor ar trebui să li se acorde o anumită discreție în acest aspect. În acest caz, trebuie luată în considerare următoarea listă neexhaustivă de factori:
(1) relația informațiilor furnizate străinului cu privire la motivele expulzării sale și accesul la conținutul documentelor care au stat la baza expulzării sale. Ar trebui stabilit dacă autoritățile de Stat, în măsura în concordanță cu păstrarea secretului anchetei și cu desfășurarea corectă a anchetei, a notificat interesat străin în timpul procedurilor cu privire la esența acuzația împotriva lui sau a ei. O altă întrebare importantă este, într-un caz particular, care autoritate de Stat, judiciare sau de alt organism independent, determină, după examinarea tuturor probelor marcate cu secret, ce informații factuale pot fi raportate la un străin fără a încălca cerințele de securitate a Statului, cu condiția ca aceste informații sunt raportate la acest stadiu al procedurii, atunci când străinul are încă posibilitatea de a în mod eficient recurs împotriva acesteia.
(2) informarea străinului cu privire la procedura de examinare a cazului și mecanismul de stat prevăzut pentru compensarea restrângerii drepturilor sale (drepturile străinului). Ar trebui să se verifice dacă autoritățile de stat au furnizat informațiile necesare străinului cel puțin în etapele cheie ale procedurii în cauză. Aceste informații vor fi utile în special dacă interesele străinului nu sunt reprezentate de un avocat și dacă lipsa informațiilor relevante poate duce la incapacitatea străinului de a-și exercita drepturile care îi sunt acordate de legislația statului relevant. Acest factor devine și mai important în cazurile în care legea impune ca cazul să fie luat în considerare fără întârziere.
(3) Dacă orice persoană a reprezentat interesele străinului. În primul rând, legislația ar trebui să ofere o oportunitate eficientă unui avocat de a reprezenta interese. Posibilitatea ca un străin să obțină reprezentarea intereselor sale de către un avocat sau chiar un avocat special care are permisiunea corespunzătoare de a lucra cu documente secrete conținute în materialele cazului care sunt inaccesibile străinului însuși este un factor esențial de echilibrare. În al doilea rând, Curtea Europeană ar trebui să analizeze dacă un străin ar putea, în practică, să obțină acces efectiv la reprezentarea intereselor sale în cursul procedurii în cauză. În al treilea rând, drepturile pe care un străin le-ar putea folosi într-un anumit caz reprezintă o garanție semnificativă suplimentară, de exemplu, gradul de acces al unui reprezentant al unui străin la documentele cazului, inclusiv documentele secrete, și dacă comunicarea unui reprezentant cu un străin a fost sau nu restricționată de îndată ce accesul la documentele secrete a fost permis.
(4) dacă autoritățile statului independent au participat la caz. Este necesar să se țină seama de următoarele aspecte, chiar dacă respectarea cerințelor articolului 1 din Protocolul nr.:
- dacă alte, una sau mai multe, independentă de autoritățile de Stat, administrative sau judiciare, a participat în caz de scopul direct de a aplica măsuri de expulzare, sau având în vedere legalitatea unei astfel de măsuri sau chiar esența acestei măsuri, și dacă această autoritate de stat, a fost un tribunal, apoi, dacă întrebarea de locul său în ierarhia de stat sistemul juridic ar trebui să fie luate în considerare. În acest sens, examinarea judiciară a problemei expulzării va avea, în principiu, o valoare de echilibrare mai mare decât forma administrativă de verificare;
- dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta, în mod eficient și în fața autorității de stat competente, acuzațiile care i s-au adus;
- dacă o autoritate publică independentă a avut dreptul să examineze în mod efectiv motivele cererii sau deciziei de expulzare, în funcție de circumstanțe și de dovezile prezentate, și, în caz afirmativ, dacă și-a exercitat acest drept în mod corespunzător într-un anumit caz. În special, dacă această autoritate de Stat au avut acces la întregul volum de caz materiale colectate de către autoritatea de Stat relevante în domeniul securității, inclusiv documentele marcate cu secretul, și dacă ea a avut dreptul de a verifica autenticitatea documentelor din materialele cauzei, precum și fiabilitatea și acuratețea secret informațiile furnizate în sprijinul cererii sau al deciziei privind expulzarea unui străin, în funcție de circumstanțele cauzei. În acest sens, nu există prezumția că motivele invocate de autoritățile competente ale statului sub forma protecției securității statului există și sunt valabile: o autoritate independentă a statului ar trebui să poată verifica faptele în lumina tuturor probelor care i-au fost prezentate;
- dacă autoritatea publică independentă chemată să reexamineze decizia de expulzare a avut competența de a anula sau de a modifica această decizie dacă constată, în lumina materialelor cauzei, că trimiterea la securitatea statului a fost lipsită de orice motive de fapt rezonabile și adecvate;
- dacă necesitatea expulzării a fost suficient de justificată, ținând seama de circumstanțele cazului specific și de motivele invocate de o autoritate independentă de stat pentru decizia sa și dacă natura și gradul de verificare aplicate de Autoritatea de stat corespundeau cel puțin în esență argumentelor prezentate în decizia menționată.
Aplicarea principiilor de mai sus în cazul de față. A existat o restricție serioasă privind dreptul solicitanților de a fi informați despre circumstanțele reale care au determinat expulzarea lor din țară și despre conținutul documentelor relevante. Cu toate acestea, instanțele din România nu au luat în considerare necesitatea unei astfel de restricții și nu au clarificat aspecte legate de securitatea statului, deoarece legislația română nu permitea instanțelor să analizeze astfel de probleme din proprie inițiativă. Faptul că comunicatul de presă emis de Departamentul Securității de stat din România conținea mai multe informații factuale decât cele comunicate solicitanților în timpul examinării cazului lor contrazicea pretinsa necesitate de a restricționa accesul solicitanților la informațiile relevante. În consecință, Curtea Europeană a trebuit să analizeze cu atenție factorii de echilibrare existenți în cauză. Reclamanții au primit doar informații generale despre calificarea juridică a acuzațiilor împotriva lor, în timp ce era imposibil să se tragă o concluzie din dosarul cauzei cu privire la natura acțiunilor speciale ale reclamanților care ar fi pus în pericol securitatea de stat a României. Simpla enumerare a denumirilor actelor juridice la care se referă autoritățile române nu a putut fi considerată nici măcar suficientă pentru a forma informații adecvate cu privire la acuzația reclamantelor. În plus, un comunicat de presă nu ar putea fi considerat o modalitate adecvată de a furniza informații cu un nivel de detaliu și de acuratețe care să corespundă aspectelor speciale în discuție și limitelor drepturilor procedurale ale reclamantelor. În plus, solicitanții nu au fost informați despre punctele cheie ale procedurii în cazurile lor sau despre posibilitatea de a se familiariza cu documentele secrete din materialele cazurilor lor cu ajutorul unui avocat cu specializarea corespunzătoare. Întrucât avocații reclamanților nu aveau permisiunea de a lucra cu documente secrete, simpla lor prezență în instanțele din România fără posibilitatea de a clarifica acuzațiile împotriva clienților lor nu putea asigura protecția efectivă a drepturilor reclamanților. În concluzie, rămâne neclar dacă instanțele românești au avut valabil acces la toate documentele secrete sau dacă au verificat exactitatea și fiabilitatea de însoțire fapte: natura și domeniul de verificare, nu s-au bazat, cel puțin în esență, pe următoarele argumente de deciziile instanțelor. Prin urmare, simplul fapt că decizia de expulzare a fost luată de către independent la nivel înalt cu autoritățile judiciare din lipsa de posibilitatea de a stabili care au folosit competențele acordate prin legea română nu a fost suficientă pentru a echilibra restricțiile cu care se confruntă solicitanții în exercițiu a drepturilor lor procedurale.
Ca urmare, și luând în considerare procedura în caz ca un întreg, precum și puterea de apreciere acordată autorităților, restricțiile aplicate solicitanților nu au fost compensate atunci când se analizează cazul, de către autoritățile române, în așa fel încât să se păstreze esența drepturilor garantate de Articolul 1 al Protocolului Nr. 7 la Convenție.
Rezoluție
Cazul a implicat o încălcare a cerințelor articolului 1 din Protocolul nr.
Compensații
În aplicarea articolului 41 din Convenție. Curtea Europeană a acordat fiecăruia dintre reclamanți 10.000 de euro în despăgubiri pentru daune morale, cererea de despăgubire pentru daune materiale a fost respinsă.