Hotărârea CEDO din 28 Iulie 2020 în dosarul Monica Macovei împotriva României (Monica Macovei v.Romania) (plângerea n 53028/14).
În 2014, reclamanta a fost ajutată în pregătirea plîngerii. Ulterior, plângerea a fost comunicată de România.
În caz de succes examinată plângerea la tragerea la răspundere pentru declarațiile care conțin afirmații despre corupție și îndreptate împotriva unor membri ai parlamentului, făcute în confirmarea de opinii cu privire la faptul că funcția de membru al parlamentului este incompatibilă cu activitatea de avocat. În dosar a fost admisă încălcarea prevederilor articolului 10 din Convenția privind protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Reclamanta, activ om politic, expus o serie de declarații îndreptate împotriva a doi politicieni din opoziție (D. S. și V. P.), și aceste declarații au apărut în presă. Declarațiile au vizat unele acțiuni ale V. P. și D. S. (acordarea asistenței juridice companiilor de Stat din circumscripțiile lor electorale), care, în opinia ei, a fost "un act tipic de corupție prin influență politică". Prin hotărârea judecătorească definitivă a Înaltei Curți de casare și Justiție a României, reclamanta a fost prescrisă să achite D. S. compensația prejudiciului și să publice decizia respectivă din contul său.
PROBLEME DE DREPT
Cu privire la respectarea articolului 10 din Convenție. Declarațiile solicitantului nu numai că ar putea arunca o umbră asupra reputației D. S., ci și să provoace prejudecăți serioase atât în domeniul profesional, cât și în cel social. Prin urmare, acuzațiile sale au atins nivelul necesar de seriozitate care ar putea dăuna drepturilor D. S. garantate de articolul 8 al Convenției. În acest sens, Curtea Europeană a trebuit să verificați, au asigurat autoritățile din România echilibru corect între cele două garantate de Convenția de valori, și anume, pe de o parte, dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantată de articolul 10 al Convenției, și, pe de altă parte, dreptul de D. S. la respectarea reputației sale, prevăzute de articolul 8 al Convenției.
Critica în declarațiile reclamantei a fost îndreptată nu spre acțiunile private ale D. S., ci mai degrabă spre acțiunile sale în calitate de politician, adică reprezentantul poporului ales în Parlament. Ca atare, comportamentul D. S. în mod clar a reprezentat un interes legitim public, iar autoritățile au avut la dispoziție deosebit de limitată marjă de apreciere în evaluarea necesității de a interveni în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare.
Instanțele din România s-au aflat, în principiu, într-o poziție mai bună decât Curtea Internațională pentru a examina intențiile din spatele frazelor și declarațiilor contestate și, în special, pentru a evalua modul în care publicul le interpretează și le va reacționa. Cu toate acestea, instanțele de apel nu au dat motive întemeiate pentru retragerea lor că solicitantul a raportat fapte care nu corespund realității. Având în vedere explicațiile limitate în acest sens, Curtea Europeană nu a fost convinsă de abordarea instanțelor din România și nu a fost de acord cu deciziile lor.
Având în vedere formulările declarațiilor solicitantului, explicațiile din articolele ziarelor respective și concluziile contradictorii ale instanțelor din România care au examinat disputa, comentariile solicitantului conțineau un set de judecăți de evaluare și afirmații despre fapte. Scopul declarațiilor sale a fost de a folosi un exemplu de particularități ale acțiunilor D. S. și V. P., care, cum se credea, au fost "un tipic act de corupție, prin influență politică" într-un context mai larg, conceptul de conflict de interese în sprijinul constant promovate viziteze reclamanta idei, și anume adoptarea legii, care ar fi făcut imposibilă cumulul de funcții de membru al parlamentului și a juristului. Astfel, întrebarea a fost dacă ar putea fi stabilită o bază reală destul de precisă și fiabilă, proporțională cu natura și amploarea declarațiilor și afirmațiilor solicitantului.
Unele din declarațiile reclamantului, de exemplu, ce au vizat caracteristicile de comportament D. S., și anume estimat semnarea de contracte avantajoase cu companiile de stat, situate în circumscripția electorală în care D. S. a reprezentat în Parlamentul României, ar putea fi văzută ca nu au suficiente efective de fezabilitate. Nimic din informațiile prezentate de solicitant nu a sugerat că D. S. sau firma de avocatură pe care o înființează ar semna contracte cu companii de stat situate în județul specificat în perioada în care D. S. a fost și membru al Parlamentului, și jurist. Cu toate acestea, declarațiile și afirmațiile reclamantei purtat colectiv de natura (au fost adresate la dispoziția unui cerc nelimitat de persoane), aplicat la V. P. și D. S., și a avut scopul de a aduce un exemplu de sistem de corupție politică, prin semnarea de contracte de prestări de servicii juridice cu companii publice, iar nu în mod direct acuza V. P. sau D. S. în acte de corupție. În plus, materialele disponibile au sugerat că V. P. era ca un membru al parlamentului, cât și a angajat o firma de avocatura, creat de D. S., în perioada în care firma a semnat contracte avantajoase pe prestarea de servicii juridice cu companiile de stat, situate în circumscripția electorală, interesele locuitorilor care a fost reprezentat în parlament V. P. În acest context, afirmațiile reclamantei și, în special, utilizate de aceasta expresie, deși, probabil, nepotrivit categorice, ar putea fi considerat дискуссионными, inclusiv un anumit grad de exagerare.
În astfel de circumstanțe, având în vedere statutul reclamantei și D. S. ca politicienii și reprezentanții aleși ai poporului, ținând cont de caracterul colectiv de exprimare și a afirmațiilor reclamantei, contextul general al cauzei, reflectată în publicațiile în presă, și anume apeleaza la adoptarea legii care interzice să cumuleze funcția de jurist și membru al parlamentului, și prezența a cel puțin anumite motive reale de exprimare și a afirmațiilor reclamantei, examinate în ansamblu, comentarii reclamantei nu au fost un eșec total nejustificate atacuri personale la D. S. În acest sens, trebuie reamintit faptul că declarațiile negative din politică trec adesea în sfera personală, acestea sunt riscurile și pericolele politicilor și dezbaterile libere cu privire la orice idei care sunt garanțiile societății democratice.
În concluzie, reclamanta a fost obligată să achite despăgubiri în valoare de 2 300 de euro și să publice din contul său decizia instanței de judecată de ultimă instanță într-un dosar din cinci ziare din România, inclusiv cele trei cele mai citite din țară. În aceste circumstanțe, sancțiunea aplicată ar putea avea un efect descurajator asupra solicitantului în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare.
Având în vedere cele de mai sus deficiențe în discuția curțile de apel, la judecarea cauzei și evidentă incapacitatea acestor instanțe de a evalua ce impact posibilă definirea de exprimare a reclamantei ca colective (adresate la dispoziția unui cerc nelimitat de persoane) ar putea avea în contextul general aceste afirmații, împreună cu acțiunea de constrângere desemnat заявительнице pedepsei pentru punerea în aplicare de către aceasta a dreptului la libertatea de exprimare se poate face o concluzie, că instanțele din România nu au putut ajunge la un echilibru echitabil între foarte cercetați de interesele și de a defini o "stringentă necesitate socială", în scopul de a pune necesitatea de a proteja reputația D. S., garantat de articolul 8 al Convenției, de mai sus, dreptul reclamantului la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 al Convenției. Implicarea în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare nu a fost "necesară într-o societate democratică".
Hotărâre
În dosar a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 10 din Convenție (adoptată cu cinci voturi "pentru" La două - "contra").
Compensare
În ordinea aplicării articolului 41 din Convenție. Curtea Europeană a acordat solicitantului 3 000 de euro drept compensație pentru prejudiciul moral și 4 505 de euro ca compensație pentru prejudiciul material.