Hotărârea CEDO din 26 mai 2020 în dosarul Aftanaș (Aftanache) împotriva României (plîngerea n 999/19).
În 2019, solicitantului i s-a acordat ajutor în pregătirea plîngerii. Ulterior, plângerea a fost comunicată de România.
În dosar a fost examinată cu succes o contestație privind netestarea unei investigații adecvate privind refuzul lucrătorilor medicali de a furniza insulină unui pacient diabetic aflat în stare gravă, precum și privarea de libertate a solicitantului a avut semne de arbitrar și nu corespundea cerințelor legislației României. În dosar a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 1 alineatul 5, art. 2 al Convenției privind protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
La 30 martie 2017, solicitantul care a avut diabet de tip al doilea și care a fost dependent de insulină din 1996 a mers la farmacie pentru a cumpăra medicamentul prescris de medicul său diabetic. A trebuit să se așeze la farmacie, pentru că se simțea slab. Ambulanța a sosit, iar solicitantul a informat medicii despre starea sa medicală. Un test de sânge efectuat în ambulanță a confirmat că solicitantul a avut o încălcare a procentului de glucoză din sânge. Cu toate acestea, medicii echipei de ambulanță, precum și spitalele municipale și de psihiatrie, unde solicitantul a fost dus împotriva voinței sale cu ajutorul ofițerilor de poliție, au refuzat să furnizeze solicitantului insulină, în ciuda stării sale grele. Lucrătorii medicali bănuiau că reclamantul era dependent.
Reclamantul a susținut că viața lui a fost pusă în pericol de încălcarea prevederilor articolului 2 din Convenție și că a fost restricționat ilegal în libertatea de circulație și plasat în spital, încălcînd prevederile articolului 1 alineatul 5 al Convenției.
PROBLEME DE DREPT
Cu privire la respectarea articolului 2 din Convenție (aspect procesual-juridic). (a) acceptabilitate. Având în vedere numărul mic de disponibile probelor, Curtea Europeană nu a putut trage concluzii cu privire la impactul specific pentru solicitant întârziere în furnizarea de asistență medicală, cu aplicarea de insulină 30 martie 2017, sau cu privire la ce a cauzat comportamentul reclamantei, și anume refuzul de a trece testul la consumul de droguri, apariția contestată de situație. Cu toate acestea, nivelurile foarte ridicate de zahăr din sânge pot duce la cetoacidoză diabetică - o afecțiune care pune viața în pericol, care necesită tratament în spital. Mai mult, această afecțiune, care este de obicei provocată de infecții, se poate dezvolta foarte repede, în câteva ore. Anterior, solicitantul a avut deja o comă diabetică. Având în vedere natura bolii solicitantului și lipsa de dovezi concludente din partea autorităților României că viața solicitantului nu a fost amenințată, refuzul tratamentului medical din 30 martie 2017. a provocat o amenințare destul de gravă la adresa vieții solicitantului, astfel încît autoritățile române să aibă obligația în conformitate cu articolul 2 al Convenției.
(b) creatura plângerii. Procurorul a audiat mărturia a doar patru medici ai Brigăzii "ambulanțe" și a solicitantului. Nu a fost interogat niciun martor independent. Anchetatorii nu au fost audiate alte persoane care au participat la incident: un angajat farmacie, ofițeri de poliție, soția solicitantului, medicul curant al solicitantului C. H., personalul medical din cele două spitale, unde a solicitantului a fost dusă împotriva voinței sale. Mai mult, declarațiile făcute în afara procesului medicului curant al solicitantului C. H. nu au fost luate în considerare nici de către procuror, nici de instanță.
Deși starea de sănătate a solicitantului a fost un element-cheie în incident, procurorul nu a cerut efectuarea unei examinări medico-legale. În special, mai mulți factori ar fi trebuit să indice anchetatorilor necesitatea de a obține informații clarificatoare. Tratamentul solicitantului a fost amânat doar din cauza suspiciunii că solicitantul ar putea folosi droguri. Prima analiză efectuată de echipa de ambulanță a arătat deja o încălcare a nivelului de zahăr din sânge al solicitantului. Mai mult, personalul medical a fost informat în mod corespunzător că solicitantul era diabetic și avea nevoie de insulină și nici unul dintre medicii care au examinat solicitantul în acea zi nu a negat acest fapt. În materialele prezentate de autoritățile române nu au existat dovezi de afirmație că medicii nu știau despre starea de sănătate a solicitantului. Cu toate acestea, dacă ar fi fost așa, o astfel de omisiune din partea personalului medical, vina pentru care reclamanta nu a putut suporta, ar fi fost o recunoaștere a executării necorespunzătoare a obligațiilor sale profesionale, care ar putea pune în pericol viața solicitantului. Aceste fapte trebuiau să condiționeze, cel puțin, desfășurarea unei investigații mai aprofundate de către autoritățile române.
De asemenea, Curtea raională, care urma să examineze Hotărîrea procurorului, pur și simplu a lăsat-o nemodificată, pe baza probelor deja existente în dosar și fără a profita de posibilitatea de a completa materialele anchetei sau de a cere Procuraturii să facă acest lucru.
Avînd în vedere deficiențele menționate, Curtea Europeană a concluzionat că autoritățile României nu au efectuat o investigație adecvată a incidentului care a avut loc la 30 martie 2017.
Hotărâre
În dosar a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 2 al Convenției în aspectul ei procesual-juridic (adoptat în unanimitate).
Cu privire la respectarea paragrafului 1 al articolului 5 al Convenției. În ciuda perioadei relativ scurte a incidentului, aproximativ șase ore, elementul de constrângere care a existat pe parcursul tuturor evenimentelor a indicat privarea de libertate. Autoritățile române nu au adus niciun temei juridic pentru privarea de libertate a solicitantului. Solicitantul și-a prezentat în mod corespunzător plângerile privind examinarea autorităților interne, dar nu a primit un răspuns de la ei.
Privarea de libertate a solicitantului ar putea fi explicată din mai multe motive. În primul rând, în ceea ce privește temeiurile indicate la litera "c" al paragrafului 1 al articolului 5 al Convenției, conform внутригосударственному legislației autor prezumat al unei infracțiuni, ar putea fi predat la secția de poliție, dacă identitatea lui nu a fost stabilit. Cu toate acestea, nimic din deciziile autorităților române în acest caz nu a dat Curții Europene motive să creadă că solicitantul ar refuza să-și comunice datele personale. Ofițerii de poliție nu au solicitat solicitantului să prezinte actele de identitate. Mai mult decât atât, nu au existat acțiuni juridice În acest sens. Afirmațiile potrivit cărora solicitantul a admis declarații abuzive și agresive la adresa ofițerilor de poliție și a personalului medical au fost respinse de instanța raională drept nefondate. Prin urmare, privarea de libertate a solicitantului nu a putut fi explicată prin această cauză.
În ceea ce privește motivele menționate la paragraful 1 al articolului 5 al Convenției, în conformitate cu legislația internă, ofițerii de poliție sau medicii ar putea cere forțarea unei persoane la un spital de Psihiatrie. Cu toate acestea, în acest caz, se pare că o astfel de cerere oficială nu a venit. În orice caz, în ceea ce privește necesitatea adoptării acestei măsuri, primul test de sânge care a confirmat nivelul ridicat al zahărului din sânge al solicitantului a fost deja făcut de medicii echipei de ambulanță. Mai mult, solicitantul a informat medicul de gardă despre starea sa la admiterea la Spitalul Municipal. Solicitantul nu a ținut cont de psihiatru, iar instanțele din România au stabilit că în timpul incidentului solicitantul nu a manifestat agresiune.
Solicitantul, care sa confruntat cu refuzul de a-i oferi un tratament pe care la considerat vital pentru el însuși, ar putea renunța la cooperare și a fost acuzat în mod fals de consumul de droguri și amenințat că va fi plasat într-o instituție psihiatrică. De-a lungul acestui timp, a suferit o încălcare a zahărului din sânge. În astfel de circumstanțe, o anumită stare de disconfort și iritabilitate a solicitantului a fost explicabilă. Cu toate acestea, nu a fost prezentată nicio dovadă că profesioniștii din domeniul sănătății ar examina situația personală a solicitantului și posibilele cauze ale comportamentului său înainte de a-și recomanda plasarea într-un spital de Psihiatrie. Prin urmare, iritabilitatea presupusă a solicitantului nu a putut servi ca un motiv suficient pentru a justifica limitarea libertății sale.
Astfel, privarea de libertate a solicitantului din 30 martie 2017 a avut semne de arbitrar și nu corespundea cerințelor legislației României. Prin urmare, aceasta nu a căzut sub nici una dintre circumstanțele excepționale expuse în subpunctele" a " - " f "alineatul 1 al articolului 5 al Convenției, precum și nu a fost "legală" în sensul prezentei prevederi conventionale.
Hotărâre
În acest caz a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 1 alineatul 5 al Convenției (adoptată în unanimitate).
Compensare
În ordinea aplicării articolului 41 din Convenție. Curtea Europeană a acordat reclamantului 12.000 de euro ca despăgubire pentru prejudiciul moral, cererea de despăgubire a prejudiciului material a fost respinsă.