Hotărârea CEDO din 05 mai 2020 în dosarul "Keveshi (Kovesi) împotriva României" (plîngerea nr. 3594/19)
În 2019, reclamanta a fost ajutată în pregătirea reclamației. Ulterior, plângerea a fost comunicată de România.
În dosar a fost examinată cu succes plângerea privind lipsa procurorului-șef de posibilitatea de a contesta efectiv încetarea prematură a mandatului său, precum și faptul că încetarea anticipată a mandatului reclamantei a fost o intervenție în dreptul ei la libertatea de exprimare. În dosar a fost admisă încălcarea prevederilor art. 1 al articolului 6, Art. 10 al Convenției privind protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
În 2013, reclamanta a fost numită în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România (DNA) pe un termen de trei ani. În 2016, Consiliul Superior al Magistraturii din România (CSM) (organul responsabil pentru soluționarea problemelor organizatorice și disciplinare în comunitatea de judecători) a dat aviz pozitiv la propunerea ministrului Justiției de a prelungi mandatul solicitantului în această funcție încă trei ani.
În decembrie 2016, în țară au avut loc alegeri parlamentare. Au fost formate noi majorități parlamentare și Guvernul țării. În august 2017, Ministrul Justiției al României a anunțat începutul reformei sistemului judiciar al României. Modificările și procesele legislative conexe au provocat critici în România și în străinătate.
În februarie 2018, Ministrul Justiției al României a expediat în Consiliul Superior al Magistraturii României un raport, inclusiv propunerea de suspendare a solicitantului din funcție, invocând declarațiile sale publice privind reformele desfășurate. Cu majoritatea voturilor, Consiliul Superior al Magistraturii României nu a fost de acord cu această propunere, iar președintele României a refuzat să semneze decretul de suspendare a solicitantului din funcție. Prim-ministrul a depus la Curtea Constituțională a României o petiție de soluționare a contradicției constituționale, cauzată de refuzul președintelui României. Curtea Constituțională a României a reiterat existența unui conflict constituțional și i-a ordonat președintelui să semneze decretul de suspendare a solicitantului din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România.
La 9 iulie 2018, prin Decretul Președintelui României, reclamanta a fost eliberată din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România.
PROBLEME DE DREPT
Cu privire la respectarea paragrafului 1 al articolului 6 al Convenției. (a) acceptabilitate. (i) existența dreptului. Deși accesul la efectuate viziteze reclamanta funcțiile era, în principiu, un privilegiu, care a fost înmânată la discreția respectiv de reprezentant al puterii și nu a putut fi obținute prin executarea normelor de drept, o astfel de abordare nu ar putea fi aplicate la încetarea considerate a raporturilor de muncă. Suspendarea prematură a solicitantului din funcție a avut un impact semnificativ asupra situației sale personale, a situației profesionale și a împiedicat solicitantul să-și îndeplinească anumite responsabilități. Astfel, a avut loc o dispută veritabilă și serioasă cu privire la" dreptul", în apărarea căreia reclamanta putea depune o plîngere pe temeiurile supuse probei conform prevederilor legislației României, și anume dreptul de a nu fi suspendată din funcție, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres de lege.
(ii) natura civilă a dreptului. Litigiile dintre stat și societatea civilă și funcționarii publici, în principiu, se referă la sfera de acțiune a articolului 6 din Convenție, cu excepția cazurilor, când simultan se respectă două complementare condițiile dezvoltate de Curtea Europeană în Hotărârea marii camere în cauza "Вильхо Эскелинен și alții împotriva Finlandei" (Vilho Eskelinen and Others v. Finland) (19 aprilie 2007, plângerea N 63235/00). În primul rînd, în legislația națională statul trebuie să excludă în mod expres accesul la instanța de judecată pentru persoanele care dețin o anumită funcție de stat sau pentru categoria de funcționari în cauză. În al doilea rând, această excepție trebuie justificată prin motive obiective și să răspundă intereselor statului.
În legislația României nu era o normă care să" priveze direct " solicitantul de dreptul de a accesa instanța de judecată. Dimpotrivă, acesta a indicat în mod clar dreptul la un proces în cazurile ce țin de activitatea profesională a procurorilor. Respectiv, prima condiție din cele elaborate în Hotărârea de mai sus a Curții mari a Curții Europene în cazul "Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei" (Vilho Eskelinen and Others v. Finland)nu a fost îndeplinită.
Această circumstanță în sine a fost suficientă pentru a ajunge la concluzia aplicabilității aspectului juridic civil al articolului 1 din articolul 6 al Convenției. Cu toate acestea, în fapt reclamantei, Curtea Europeană a considerat necesar de a continua cercetarea problemei și să ia în considerare a doua condiție din cele menționate mai sus Hotărârii marii camere a Curții Europene de justiție în cazul "Вильхо Эскелинен și alții împotriva Finlandei" (Vilho Eskelinen and Others v. Finland). Juridice schema, când înlăturarea persoanei din funcție a procurorului șef Național anticorupție, de gestionare a României s-a efectuat prin decret al Președintelui României, la propunerea ministrului justiției, cu acordul consiliului Superior al magistraturii din România, absența oricărui control judiciar asupra legalității acestei decizii nu a putut să răspundă intereselor statului. Înalți angajații curții ar trebui să se bucure, ca și alți cetățeni ai țării, protecție împotriva abuzurilor din partea organelor puterii executive, și numai supravegherea independentă de organ judiciar asupra legalității deciziei de destituire din funcție a putut face punerea în aplicare a acestui drept este eficient. Hotărîrea Curții Constituționale a României privind competențele respective ale organelor constituționale nu a lipsit raționamentul de mai sus al relevanței acestora. Prin urmare, a doua condiție nu a fost, de asemenea, îndeplinită.
Hotărâre
Plângerea privind încălcarea articolului 6 din Convenție este acceptabilă pentru examinare în fond.
(b) creatura plângerii. Autoritățile române nu au contestat lipsa controlului judiciar în dosarul solicitantului, dar au susținut că această situație s-a produs din cauza inepuizării de către solicitantă a mijloacelor de protecție disponibile.
În ceea ce privește disponibila de la reclamantă de posibilitatea de a ataca în instanță raportul ministrului de justiție, care a propus să suspende reclamanta din funcție, curtea Constituțională a României a menționat că acest raport nu a putut avea nici un impact, și a fost doar preliminare document, cei ce au fost modificare a decretului de către președinte. Mai mult, chiar dacă presupunem că plângerea reclamantei ar fi fost acceptată spre examinare de către judecătoriile administrative, dintre acordate de către autoritățile din România documentelor a fost evident că ong-urile din întreaga țară au încercat fără succes să folosească acest instrument de protecție juridică și alte exemple de proceduri administrative inițiate în privința documentelor similare, nu a fost prezentată. Astfel, în contextul dosarului reclamantei, nu s-a constatat că plîngerea în instanțele administrative asupra raportului ministrului Justiției al României ar fi un mijloc eficient de protecție intracuvernamentală.
Dreptul de a contesta în instanța de judecată decizia Consiliului Superior al Magistraturii României privind prevederile și drepturile procurorilor a fost prevăzută în mod expres de lege. Cu toate acestea, deoarece decizia Consiliului Superior al Magistraturii din România a fost pronunțată în favoarea solicitantului, ea nu a fost interesată de Contestarea acestuia.
În ceea ce privește Decretul Președintelui României privind suspendarea solicitantului din funcție, legislația internă prevedea cu adevărat posibilitatea comună de a contesta în instanțele administrative orice decizie administrativă, iar decretul președintelui era o decizie administrativă în sensul juridic. Însă exemplele date de autoritățile române nu au vizat situații similare cu cazul solicitantului. Curtea Constituțională a României a crezut că o astfel de examinare a fost limitată la problema legalității Decretului prezidențial stricto sensu. Având în vedere restricțiile speciale stabilite de Curtea Constituțională a României, plângerea la Curtea Administrativă ar fi eficientă doar pentru evaluarea semnelor externe ale legalității Decretului prezidențial, presupunând, respectiv, doar un studiu formal al actului normativ. O astfel de abordare nu ar fi fost un remediu eficient aplicate fapt plângerile reclamantei, și anume la faptul că demisia reclamantului a fost ilegală disciplinare perceperea în legătură cu opinia reclamantei, exprimate de acesta în mod public, în contextul reformelor legislative, care a determinat-ar cercetare a esenței interne și legalității în considerare decretului prezidențial.
Având în vedere cele de mai sus, solicitantul nu a avut un remediu intern disponibil pentru a contesta în mod eficient în instanța de judecată problema pe care ea intenționa cu adevărat să o pună la îndoială: motivele suspendării acesteia din funcția de procuror-șef. Toate posibilitățile de judecată au fost limitate formale revizuirea atacate decretului prezidențial, în timp ce orice cercetare adecvate motive pentru excluderea reclamantei din funcție, pertinența la dosar de fapte care au servit drept temei pentru suspendare, sau existența condițiilor legale pentru realitate ei recuzarea a fost în mod expres este exclusă. Prin urmare, gradul de examinare judiciară disponibil solicitantului în circumstanțele prezentului caz nu a putut fi considerat "suficient".
Curtea europeană a respins argumentul autorităților din România cu privire la неисчерпании interne de atac și a ajuns la concluzia că autoritățile române au încălcat esența dreptului reclamantei de acces la o instanță ca urmare a existenței restricții speciale pentru judecarea cauzei reclamantei, stabilite prin hotărîre a curții Constituționale a României.
Hotărâre
În dosarul a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 6 din Convenție (adoptată în unanimitate).
Cu privire la respectarea articolului 10 din Convenție. Încetarea anticipată a mandatului solicitantului a fost o intervenție în dreptul ei la libertatea de exprimare. Nu au fost prezentate dovezi care să ateste că măsura contestată a avut ca scop protejarea principiului supremației dreptului sau a oricărui alt scop legal. Măsura contestată a fost rezultatul implementării anterioare a solicitantului dreptului ei la libertatea de exprimare. În cazurile în care Curtea Europeană de Justiție a stabilit lipsa de implicare a unui scop legitim, el a recunoscut încălcarea convenției fără a examina în continuare cazul. Cu toate acestea, în circumstanțele prezentului caz, a fost, de asemenea, recomandabil să se stabilească dacă intervenția a fost necesară într-o societate democratică.
Intervenția contestată a fost condiționată de opinia și criticile pe care reclamanta le-a exprimat public. Curtea europeană a acordat o atenție deosebită este deținută viziteze reclamanta post, conform căreia în sarcinile și responsabilitățile reclamantei includea exprimarea opiniilor cu privire la reformele legislative, care, probabil, ar fi avut un impact asupra puterea judecătorească și pe independența ei, precum și, în special, despre lupta cu corupția, pe care a condus viziteze reclamanta management. În pozițiile și comentariile reclamantei nu au fost atacate de alți membri ai comunității de judecători, ei nu conțineau critici cu privire la acțiunile reprezentanților puterii judecătorești în ceea ce privește litigiile în curs de desfășurare. Declarațiile solicitantului nu au depășit critica simplă exclusiv din punct de vedere profesional. Prin urmare, poziția sa și de exprimare, care în mod explicit se refereau la domeniul de întrebări, care reprezintă semnificative de interes public, au cerut a crescut gradul de protecție pentru libertate a reclamantei la libertatea de exprimare și o cercetare atentă a oricărui fapt de intervenție, cu însoțitor este extrem de mică marjă de apreciere acordată autorităților române.
Deși reclamanta a continuat să fie procuror, ea a fost suspendată anticipat din funcția de procuror-șef. Demisia menționată și cauzele acesteia nu pot fi convenite cu necesitatea unei atenții deosebite față de caracterul funcției judiciare ca ramură independentă a puterii de stat și față de principiul independenței procurorilor, care a fost un element-cheie pentru menținerea independenței judiciare. În acest context, suspendarea reclamantei a încălcat însăși scopul menținerii independenței puterii judecătorești. În plus, încetarea înainte de termen a împuternicirilor era extrem de stricte de sancțiune, care, fără îndoială, a avut un "efect de descurajare", deoarece ea разубеждала nu doar reclamanta, dar și a altor procurori și judecători în nevoie în viitor de a participa la dezbateri publice privind reformei legislative, care afectează puterea judecătorească, și, într-un sens mai general, în ceea ce privește problemele legate de independența puterii judecătorești.
În concluzie, este necesar să se acorde o atenție adecvată aspectului procedural al articolului 10 al Convenției. În lumina raționamentului, care de a stabili o încălcare a paragrafului 1 al articolului 6 din Convenție în prezenta cauză, Curtea Europeană a decis că reclamat limitarea dreptului reclamantei la libertatea de exprimare oferită de articolul 10 al Convenției, nu a fost însoțită de eficiente și adecvate de garanții împotriva abuzului de putere.
Suspendarea solicitantului din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România nu a urmărit un scop legitim și, mai mult, nu a fost o măsură "necesară într-o societate democratică", în sensul acestei prevederi a Convenției.
Hotărâre
În dosar a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 10 al Convenției (adoptată în unanimitate).