Hotărârea CEDO din 24 martie 2020 în dosarul "Marius Alexandru și Marinela ștefan (Marius Alexandru și Marinela Stefan) împotriva României" (plîngerea nr. 78643/11).
În 2011, solicitanților li s-a acordat ajutor în pregătirea plîngerii. Ulterior, plângerea a fost comunicată de România.
Cazul a examinat cu succes plângerea privind incapacitatea autorităților de a stabili cauzele căderii copacului care a dus la un accident rutier fatal, netestarea unei investigații eficiente care ar permite stabilirea vinovaților în accidente și pedepsirea acestora, precum și durata anchetei. În dosar a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 2 din Convenția privind protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale în aspectul ei procedural-juridic. În acest caz nu s-a admis încălcarea prevederilor articolului 2 din Convenția privind protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale în aspectul financiar-juridic al acestuia.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Solicitanții, soțul și soția, au călătorit cu mașina pe drumul principal public, când un copac a căzut pe marginea drumului, care, cu rădăcini, a smuls din pământ. Acest copac a căzut pe mașina solicitanților care au suferit numeroase leziuni, iar alți trei pasageri au murit. Printre altele, solicitanții s-au plâns că nu a fost efectuată o investigație eficientă care să permită stabilirea vinovaților în caz de accident și pedepsirea acestora, precum și că au contestat durata anchetei.
PROBLEME DE DREPT
Cu privire la respectarea articolului 2 din Convenție (aspect procesual-juridic). Poliția Rutieră a intentat un dosar penal în ziua incidentului, însă ulterior producția în cauză a fost tergiversată în urma încălcărilor comise. Autoritățile române nu și-au îndeplinit obligația de a colecta dovezi-cheie privind căderea copacului și conservarea probelor colectate de pe trunchi și rădăcini de copac. Acest lucru a afectat în mod semnificativ eficacitatea anchetei, deoarece experții nu au putut să facă o concluzie medico-legală și să facă o concluzie oficială cu privire la cauzele căderii copacului. Procuratura nu a reușit să stabilească cauza căderii copacului, precum și să stabilească dacă autoritățile au manifestat neglijență în exercitarea atribuțiilor lor.
Mai mult, pe parcursul a doi ani, până la materialele dosarului nu au adresat la procuratură, împreună cu propunerea de a înceta procesul penal, colaboratorii poliției rutiere au luat foarte puține măsuri, și, în afară de conducătorul auto, nimeni nu a fost numit potențial vinovat de incident. De asemenea, instanțele din România au remarcat de mai multe ori numeroase deficiențe în cadrul anchetei în cauză. Faptul că aceste deficiențe nu au fost abordate ridică îndoieli serioase cu privire la diligența muncii anchetatorilor.
În cadrul anchetei penale, organele judiciare nu au clarificat unele probleme, deoarece nu au stabilit rolul exact al diferitelor servicii rutiere și al angajaților acestora. Ulterior, constatând că în dosar nu au fost încălcate regulile de siguranță rutieră, instanțele interne au ajuns la concluzia că căderea copacului a fost o circumstanță neprevăzută.
În concluzie, după opt ani și jumătate de la incident, ancheta nu a fost încă finalizată, deși cazul actual nu a fost deosebit de dificil. Această durată a anchetei nu a fost justificată, iar vina pentru durata acesteia a fost făcută de autoritățile române, care nu au întreprins măsurile necesare de la începutul anchetei.
În ceea ce privește disponibilă solicitanților posibilitatea de a beneficia de civil-mijloace legale de protecție, pentru a obține tragerea la răspundere a serviciului de siguranță rutieră și a angajaților acestora și a emiterii hotărîrii cu privire la plata de către aceștia a sumei de compensare a pagubei, acțiunea civilă din prejudiciu nu a avut perspective reale de a fi examinate până în cauza penală nu a fost pusă intrat în vigoare decizia finală. Mai mult, deoarece au trecut opt ani și jumătate de la începerea anchetei până la finalizarea acesteia, precum și că autoritățile nu au colectat și nu au asigurat siguranța dovezilor care au fost esențiale pentru stabilirea vinovaților în cauză, ar fi excesiv să solicite solicitanților să încerce să utilizeze un nou remediu pentru a determina posibila responsabilitate a autorităților publice și a angajaților acestora pentru incidentul
Astfel, nu se poate considera că sistemul judiciar a făcut posibilă stabilirea rolului și responsabilității funcționarilor publici sau a autorităților publice pentru accidentul rutier.
Hotărâre
În dosar a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 2 al Convenției (aspect procesual-juridic) (adoptat în unanimitate).
Cu privire la respectarea articolului 2 din Convenție (aspect logistic). Nu se poate exclude că, în anumite circumstanțe, acțiunile și inacțiunile autorităților în contextul asigurării securității în locurile publice pot duce la responsabilitatea autorităților în cadrul aspectului logistic al articolului 2 al Convenției. Cu toate acestea, dacă un Stat Contractant ia generală a sistemului juridic și de legislație, întocmite în alt context, referitor la locurile publice, pentru a proteja vorbitorii de către aceștia a persoanelor, Curtea Europeană nu poate fi de acord cu faptul că probleme cum ar fi o neînțelegere din partea unui participant la relațiile sau neglijență în coordonarea acțiunilor în rândul profesioniștilor, nu contează, de stat sau private, de la sine sunt suficiente, pentru ca statul Contractant să fie responsabil în ceea ce privește obligația pozitivă de protecție a vieții prevăzută la articolul 2 al Convenției.
În cadrul examinării cauzei de către Curtea Europeană reclamanții nu s-au plâns pe lipsa normativ juridic, регулировавшую de siguranță pe drumurile publice, sau încălcare sistematică, refereau la protecția securității persoanelor pe aceste drumuri, în legătură cu incapacitatea de a urmări de copaci de-a lungul ei. Solicitanții au contestat doar presupusa incapacitate a autorităților autorizate din România de a întreprinde măsuri adecvate pentru a preveni incidentul. Într-adevăr, anume autoritățile române trebuiau să identifice acțiunile necesare care urmau să fie întreprinse, precum și să verifice plantațiile verzi de-a lungul drumurilor care erau necesare pentru a asigura siguranța oamenilor pe drumuri. La momentul incidentului, în România au acționat legislația privind siguranța pe drumurile publice, în special îngrijirea și controlul spațiilor verzi de-a lungul drumurilor pentru prevenirea accidentelor. Această legislație reglementate recensământ, controlul și îngrijirea spațiilor verzi, precum și diferite tipuri de controale, frecvența acestor controale și a persoanelor responsabile de desfășurarea acestora.
Dacă внутригосударственными de autorități, a fost menționată necesitatea adoptării de măsuri de securitate menite să prevină potențiale amenințări pentru viața oamenilor, orice omisiune în domeniul asigurării de lungă durată eficiența acestor măsuri trebuie să fie atent verificate de către instanțele judecătorești din România, mai ales dacă s-a susținut că această omisiune a dus la grave vătămări corporale sau deces. Prin urmare, Curtea Europeană a trebuit să verifice dacă mecanismele existente ar putea clarifica circumstanțele prezentului caz și să stabilească cauzele incidentului. Totodată, această problemă urma să fie examinată din punctul de vedere al atribuției statului în conformitate cu aspectul procesual-juridic al articolului 2 al Convenției. Având în vedere argumentele expuse, acest caz nu denotă nicio încălcare din partea autorităților române, legată de îndeplinirea obligației de a proteja dreptul reclamanților la viață.
Hotărâre
În dosar nu a fost admisă încălcarea cerințelor articolului 2 al Convenției (aspect logistic) (adoptată cu șase voturi "pentru" la un "contra").
Compensare
În ordinea aplicării articolului 41 din Convenție. Curtea Europeană a acordat 20 000 și 5 000 de euro primului și celui de-al doilea solicitant, respectiv, ca compensație pentru prejudiciul moral.