Hotărârea CtEDO din 18 februarie 2020 în cauza Cinta împotriva României (plangerea nr. 3891/19).
În 2019, solicitantul a fost asistat la pregătirea unei plângeri. Plângerea a fost ulterior comunicată României.
Cazul a examinat cu succes plângerea cu privire la restricția dreptului solicitantului de a comunica cu copilul în legătură cu tulburarea mintală a solicitantului, fără a evalua consecințele unei astfel de restricții asupra capacității acestuia de a avea grijă de copil sau pentru siguranța acestuia. A existat o încălcare a cerințelor articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, articolul 14 din convenție coroborat cu articolul 8 din convenție.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Plângerea se referea la restricțiile impuse drepturilor reclamantului de a comunica cu fiica sa de patru ani de către instanțele române în timpul procedurilor de divorț și custodie a copilului. Reclamantul a susținut că programul întâlnirilor cu fiica sa, potrivit căruia nu se putea întâlni cu ea mai mult de două ori pe săptămână timp de două ore în prezența mamei sale, îl împiedica să dezvolte o relație personală cu ea și să participe efectiv la educația ei. El a insistat, de asemenea, că boala sa mintală a jucat un rol semnificativ în decizia de a-i aplica această restricție, deși nu s-au prezentat instanțelor dovezi că ar fi amenințat bunăstarea fiicei sale.
ÎNTREBĂRI DE LEGE
Respectarea articolului 8 din convenție. Deciziile luate de instanțele române cu privire la comunicarea reclamantului cu copilul au dus la o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale de familie, care a fost prevăzut de lege și a urmărit scopul legitim de a proteja drepturile altora.
Nu au fost prezentate dovezi care să susțină afirmația potrivit căreia reclamantul nu era capabil să-și îngrijească fiica sau să reprezinte o amenințare pentru ea. Mai important, Curtea nu a putut înțelege ce probe ar fi putut prezenta reclamantul pentru a demonstra instanțelor române că starea sa mentală nu a pus în pericol siguranța fiicei sale. În evaluarea sănătății mintale a reclamantului, instanțele nu au făcut trimitere la rapoarte de expertiză recente. Această circumstanță a limitat în mod semnificativ evaluarea faptică a vulnerabilității și stării mentale a solicitantului și a capacității acestuia de a îngriji copilul în perioada relevantă pentru circumstanțele din acest caz.
Mai mult, deciziile instanțelor române nu au oferit nicio explicație cu privire la modul în care au stabilit sau evaluat interesul superior al copilului. Nu era clar dacă au luat în considerare și au încercat să atenueze potențialul necaz pe care l-ar fi putut experimenta copilul, întrucât toate contactele cu tatăl au avut loc în prezența ambilor părinți, în ciuda conflictelor lor din acel moment. Nu au existat dovezi care să arate cum a beneficiat copilul de aceste condiții de întâlnire. Instanțele române nu au luat în considerare mijloace alternative, cum ar fi, de exemplu, comunicarea sub supravegherea unui reprezentant al autorității pentru protecția copilului.
Instanțele naționale nu au verificat suficient acuzațiile pe care le-a suferit fata ca urmare a acțiunilor tatălui ei. Copilul a fost audiat de un judecător în cameră, în absența unui psiholog expert de la autoritatea pentru protecția copilului. Din deciziile instanței nu a fost clar în ce măsură au fost luate în considerare acuzațiile copilului de comportament negativ de către tată, dacă programarea numirilor a fost făcută având în vedere această amenințare și, dacă da, cum. Evaluarea amenințării sau a lipsei acesteia pentru copil părea să contrazică însăși interzicerea violenței domestice împotriva copiilor, care era absolut interzisă în legislația internă, și arunca o umbră asupra procesului decizional.
Instanțele române au acționat rapid, timp de trei luni și jumătate, după cum se impune în cazurile care implică drepturile copilului. Cu toate acestea, urgența procedurilor nu trebuia atinsă în detrimentul calității evaluării instanțelor asupra tuturor probelor relevante.
În general, procesul de luare a deciziei controversate nu a oferit o evaluare adecvată a stării actuale de sănătate a solicitantului și luarea în considerare a tuturor opiniilor și intereselor. Procedura nu a fost însoțită de garanții care să fie proporționale cu gravitatea ingerinței și gravitatea intereselor implicate.
REZOLUŢIE
A existat o încălcare a articolului 8 din Convenție în acest caz (adoptat în unanimitate).
Respectarea articolului 14 din convenție coroborat cu articolul 8 din convenție. Prezența unei boli mintale poate fi luată în considerare la evaluarea capacității unui părinte de a avea grijă de un copil. Cu toate acestea, referirea la boala mintală ca un element crucial, sau chiar ca unul dintre numeroasele elemente, poate constitui discriminare dacă, în circumstanțele particulare ale cazului, boala mintală nu a afectat capacitatea părintelui de a avea grijă de copil. În conformitate cu standardele internaționale, persoanele cu boli mintale ar trebui să primească asistență adecvată din partea statului în îndeplinirea responsabilităților lor parentale, iar copiii nu ar trebui să fie separați de părinți fără o supraveghere judiciară adecvată.
În cazul de față, deși boala mintală a reclamantului nu a fost singurul element luat în considerare de instanțele române, a fost luată în considerare în toate etapele procesului decizional. Influența acestei boli asupra evaluării afirmațiilor reclamantului a fost un factor decisiv și a condus la decizia de a restricționa contactul reclamantului cu copilul. Astfel, solicitantul s-a confruntat cu o diferență de tratament față de ceilalți părinți care necesită restabilirea contactului cu copiii lor. Această distincție s-a bazat pe starea sănătății sale mentale, adică a fost trasată pe o „bază diferită”. Curtea a trebuit să verifice dacă autoritățile române au adus suficiente motive pentru ca boala mintală a reclamantului să fie luată în considerare la evaluarea circumstanțelor cazului. Reclamantul a fost privit ca o amenințare la adresa fiicei sale din cauza bolii sale mentale, fără o analiză suplimentară a circumstanțelor specifice ale cazului și a situației familiale. În acest sens, prezenta cauză diferă de SS împotriva Sloveniei (30 octombrie 2018, cererea nr. 40938/16), în care reclamanta a fost privată de drepturile sale părintești, nu pe baza diagnosticului său, dar din cauza incapacității sale de a avea grijă de copil, lucru confirmat de avizele experților prezentate în timpul procedurii.
Instanțele române nu au evaluat corect starea mentală a reclamantului. Nu au existat elemente în deciziile lor care să le permită să stabilească dacă aceasta a fost o considerație adecvată care ar fi trebuit să fie luată în considerare. Faptul că reclamantul suferea de o boală mintală nu putea justifica în sine faptul că era tratat diferit față de ceilalți părinți care aveau nevoie de comunicare cu copiii. În special, la momentul adoptării hotărârilor judecătorești, reclamantul lua în mod regulat medicamentele care i-au fost prescrise; în ultimii doi ani nu au existat cazuri de decompensare psihiatrică cauzată de boală. În consecință, prin limitarea contactului reclamantului cu copilul, instanțele române au făcut o distincție în funcție de starea sa de sănătate mintală, pentru care nu au oferit motive relevante și suficiente pentru a justifica.
În astfel de circumstanțe, a fost stabilit un fapt prima facie al discriminării. Sarcina probei a revenit autorităților statului pârât, care au trebuit să demonstreze convingător că contactul reclamantului cu copilul nu a fost restricționat pe o bază discriminatorie, ci mai degrabă pentru că starea sa mentală a afectat, de fapt, capacitatea sa de a avea grijă de copil sau că au existat și alte motive pentru a face acest lucru. restricții. Având în vedere specificul faptelor și natura afirmațiilor reclamantului în astfel de cazuri, în practică ar fi extrem de dificil pentru reclamant să demonstreze faptul discriminării fără a schimba sarcina probei. Cu toate acestea, autoritățile române nu au furnizat motive convingătoare pentru a respinge prezumția de discriminare a reclamantului pe baza sănătății sale mentale.
REZOLUŢIE
A existat o încălcare a cerințelor articolului 14 din convenție coroborat cu articolul 8 din convenție (adoptat cu cinci voturi pentru, două împotrivă).
COMPENSARE
Aplicarea articolului 41 din convenție. Curtea a acordat reclamantului 10.000 EUR pentru prejudiciul moral.