Hotărârea CEDO din 11 februarie 2020 în cauza Buturuga împotriva României (plângerea nr. 56867/15).
În 2015, solicitantul a fost asistat la pregătirea unei plângeri. Plângerea a fost ulterior comunicată României.
Cazul a abordat cu succes o plângere cu privire la lipsa anchetei asupra circumstanțelor violenței domestice comise de fostul soț al reclamantului. Cazul a încălcat cerințele articolelor 3 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Referindu-se la raportul medical, reclamanta a contactat autoritățile pentru a raporta abuzul comis de soțul ei. Ca dovadă în dosarul penal, ea a cerut o examinare a conținutului computerului familiei sale, susținând că fostul soț i-a verificat adresele de e-mail și profilurile de pe rețelele sociale, inclusiv profilul de Facebook, și a făcut copii ale conversațiilor sale personale, documentelor și fotografiilor. Cererea reclamantei a fost respinsă pe motiv că dovezile care ar fi putut fi obținute în acest mod nu erau legate de infracțiunile (amenințări și violență) de care fostul soț era acuzat. Ulterior, reclamanta a depus o nouă plângere împotriva fostului său soț pentru încălcarea secretului corespondenței. Această plângere a fost respinsă ca fiind expirată. Parchetul a aplicat o amendă administrativă fostului soț al reclamantului și a întrerupt procesul penal împotriva acestuia, făcând referire la dispozițiile Codului penal care pedepsesc violența între persoane private, mai degrabă decât violența în familie. Instanța a fost de acord cu concluziile parchetului că amenințările împotriva reclamantei nu au atins gradul necesar de pericol public pentru a constitui o infracțiune și că nu există dovezi că rănile reclamantei au fost cauzate de fostul ei soț. În ceea ce privește presupusa încălcare a vieții private a corespondenței, instanța a considerat că problema nu era relevantă pentru obiectul cazului și că informațiile publicate pe rețelele sociale erau publice.
ÎNTREBĂRI DE LEGE
Respectarea articolelor 3 și 8 din convenție. (a) Investigarea abuzului. Guvernul român nu a examinat circumstanțele cazului în ceea ce privește violența domestică. Autoritățile de anchetă nu au luat în considerare particularitățile circumstanțelor violenței domestice specificate în Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul). Curtea nu a fost convinsă că concluziile instanțelor române din cauză au avut un efect descurajant capabil să pună capăt fenomenului grav al violenței domestice. Mai mult, deși nicio autoritate română nu a contestat existența și gravitatea rănilor cauzate reclamantului, dosarul cauzei nu a dezvăluit identitatea făptuitorului. Autoritățile de anchetă s-au limitat la interogarea rudelor reclamantului ca martori și nu au colectat nicio altă probă capabilă să stabilească originea leziunilor reclamantului și, dacă este necesar, identitatea autorilor. În cazurile care presupun acte presupuse de violență domestică, autoritățile de anchetă trebuie să ia măsurile necesare pentru a clarifica toate circumstanțele cazului. În consecință, chiar dacă cadrul legal care exista în România îi oferea reclamantei o formă de protecție, ea a intrat în vigoare după presupusele acte violente și nu a putut să remedieze neajunsurile anchetei.
(b) Investigații privind încălcarea confidențialității corespondenței. Atât în dreptul român, cât și în cel internațional, actele de violență domestică nu se limitează la cazurile de violență fizică, ci includ, printre altele, abuzul psihologic și hărțuirea. În prezent, violența cibernetică este recunoscută ca fiind unul dintre aspectele violenței împotriva femeilor și fetelor, care poate lua diferite forme, inclusiv încălcări ale informațiilor privind dreptul la respectarea vieții private, spargerea computerului victimei și confiscarea, transferul și manipularea datelor și imaginilor, în inclusiv un personaj intim. În consecință, Curtea consideră că acte precum observarea, accesul sau conservarea fără niciun drept de corespondență a soțului pot fi luate în considerare atunci când autoritățile domestice investighează violența în familie. Acuzațiile de încălcare a confidențialității corespondenței impun autorităților să le ia în considerare pe fond pentru a putea evalua violența domestică în general și în toate formele sale.
Cu toate acestea, în cazul de față, această problemă nu a fost examinată pe fond. Autoritățile române nu au urmat pașii procedurali pentru a colecta probe care să stabilească faptele sau să le determine calificările juridice. Aceștia au abordat problema într-o manieră excesiv de formală, excluzând orice legătură cu faptele violenței domestice pe care reclamantul le raportase deja și, prin urmare, nu au luat în considerare diferitele forme pe care violența soțială le poate lua unui soț.
În consecință, obligațiile pozitive prevăzute la articolele 3 și 8 din convenție nu au fost îndeplinite în cauză.
REZOLUŢIE
Au existat încălcări ale articolelor 3 și 8 ale Convenției în acest caz (adoptat în unanimitate).
COMPENSARE
Aplicarea articolului 41 din convenție. Curtea Europeană a acordat reclamantului 10.000 EUR pentru prejudiciul moral și cererea de prejudiciu material a fost respinsă.