Hotărârea CEDO din 7 ianuarie 2020 în cauza „Ciupercescu împotriva României (nr. 3)” (plângerea nr. 41995/14 și 50276/15).
În 2014 și 2015, solicitantul a primit asistență în pregătirea plângerea. Ulterior, plângerea au fost consolidate și comunicate României.
În acest caz, a fost examinată cu succes o plângerea privind încălcarea dreptului unui deținut de a accesa comunicații online pentru a menține contactul cu lumea exterioară, în special cu membrii familiei. Plângerea a fost declarată inadmisibilă pe fond. În legătură cu o altă plângere a unui deținut cu privire la condițiile de detenție, a existat o încălcare a cerințelor articolului 3 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la prima perioadă de timp.
CIRCUMSTANȚELE CAZULUI
Reclamantul și-a executat sentința din 2009 până la sfârșitul anului 2016 În februarie 2014, a intrat în vigoare o lege, potrivit căreia, în unele cazuri, deținuților li s-a permis să mențină contactul cu lumea exterioară, în special cu membrii familiei, prin intermediul comunicării online. Din motive de securitate și practică, exercitarea acestui drept a depins de o evaluare preliminară și de obținerea permisiunii din partea administrației penitenciarului.
Circumstanțele specifice care trebuiau luate în considerare pentru a obține permisiunea și a exercita acest drept trebuiau stabilite în statutele relevante adoptate în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a legii menționate. Un astfel de regulament a fost adoptat în aprilie 2016.
Din aprilie 2015, reclamanta s-a plâns de absența unei astfel de legi, referindu-se la faptul că soția sa nu putea să-l viziteze decât o dată la trei luni, din moment ce locuia departe în Italia.
Referindu-se la prevederile dreptului intern, instanțele române au recunoscut existența dreptului menționat mai sus și au decis că lipsa reglementărilor care să asigure exercitarea acestui drept era o încălcare continuă a acestuia.
ÎNTREBĂRI DE DREPT
Respectarea articolului 8 din Convenție. Această prevedere a Convenției nu poate fi interpretată ca garantând prizonierilor dreptul de a comunica cu lumea exterioară prin intermediul dispozitivelor de comunicare online, în special atunci când sunt disponibile și adecvate mijloace alternative de menținere a contactului (a se vedea, într-un context similar referitor la dreptul la apeluri telefonice, Hotărârea Curții Europene de Justiție cu privire la în Lebois împotriva Bulgariei, 19 octombrie 2017, cererea nr. 67482/14).
În cazul de față, dreptul reclamantului de a avea acces la mijloace de comunicare pentru a-și menține contactele cu soția sa era prevăzut de legislația română.
Trebuie admis faptul că a existat o întârziere în cazul unui an și opt luni în raport cu perioada de timp stabilită prin dispozițiile relevante din legislația română pentru exercitarea acestui drept. Astfel, dreptul relevant a fost limitat din cauza lipsei temporare a unui cadru legal și infrastructural adecvat care să le permită prizonierilor să utilizeze comunicații online. Cu toate acestea, Curtea a luat act de următoarele:
- această restricție a durat o perioadă relativ scurtă (din aprilie 2015, când reclamantul a plâns pentru prima dată instanța de judecată cu privire la executarea pedepsei, până cel târziu în aprilie 2016 (cel târziu), când au fost adoptate reglementările privind punerea în aplicare a dreptului relevant);
- la acea dată soția solicitantului putea să-l viziteze o dată la trei luni;
- nimic nu l-a împiedicat pe reclamant să mențină un contact normal cu soția sa prin mijloace alternative de comunicare.
DECIZIE
Plângerea a fost declarată inadmisibilă (în mod vădit nefondată).
O altă plângere a reclamantului cu privire la condițiile reținerii sale a fost examinată pe fond. Curtea conchide în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție pentru prima perioadă (în acest sens, Curtea acordă reclamantului 3.000 EUR pentru daune morale) și că nu a existat nicio încălcare a articolului 3 din Convenție pentru cea de-a doua perioadă.