Hotărârea CEDO din 10 aprilie 2018 în cauza Brudan contra României (plângerea nr. 75717/14).
În 2014, reclamantul a fost asistat în pregătirea unei plângeri. Ulterior, plângerea a fost comunicată României.
Cazul a fost considerat cu succes o plângere privind situația în care, în conformitate cu noua jurisprudență, sa introdus o cale de atac eficientă în cazurile care implică o durată excesivă a procedurilor judiciare, dar publicul a învățat mult mai târziu despre acest instrument. Cazul a fost încălcat în conformitate cu cerințele articolului 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și articolul 6 alineatul (1) din Convenție privind durata procedurilor.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
În hotărârea privind cauza Vlad și alții contra României (din 26 noiembrie 2013, plângerea nr. 40756/06 și alții), Curtea Europeană de Justiție a solicitat autorităților române să ofere remedii eficiente cu privire la durata excesivă a procedurilor judiciare. civile sau penale.
Înainte de crearea acestor mijloace legale, instanțele s-au angajat să accepte cererile de despăgubire în baza dispozițiilor generale privind răspunderea pentru încălcarea dreptului civil (articolul 1349 din noul Cod civil). Printr-o decizie din 30 ianuarie 2014, publicată pe Internet la 22 septembrie 2014, Curtea Supremă de Casație și Justiție a României a asigurat și a explicat această direcție în cadrul procedurilor judiciare.
În noiembrie 2014, reclamanta a înaintat o plângere directă la Curtea Europeană cu privire la durata procedurilor, crezând că în acel moment nu avea soluții interne efective.
ÎNTREBĂRI LEGATE
Sa hotărât combinarea problemei epuizării căilor de atac interne cu luarea în considerare a plângerii pe fond.
În ceea ce privește respectarea articolului 13 al Convenției. Evaluând "eficacitatea" remedierii compensatorii, Curtea Europeană a stabilit următoarele criterii (a se vedea Curtea Europeană de Justiție în cazul Burdov contra Rusiei (N 2) "(Burdov v. Rusia) (N 2) din 15 ianuarie 2009, plângere N 33509/04, Valad Matos de Neves c. Purtugal, 29 octombrie 2015, plângerea nr. 73798/13): (i) o cerere de despăgubire trebuie luată în considerare în timp rezonabil; (ii) compensația trebuie plătită prompt și integral, cel târziu în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a deciziei de acordare a despăgubirii; (iii) normele procedurale relevante trebuie să fie corecte; (iv) costurile juridice nu ar trebui să devină o povară nejustificată pentru participanții la proces dacă acțiunile lor sunt considerate rezonabile; (v) valoarea compensației nu poate fi nerezonabilă în comparație cu sumele acordate de Curtea Europeană în cazuri similare.
(a) Eficacitatea unei cereri bazate pe normele generale privind răspunderea civilă. La mai mult de patru ani de la adoptarea cazului Valad Matos de Neves împotriva Portugaliei menționat mai sus, exemplele furnizate de autoritățile statului respondent au indicat că practica judiciară internă sa schimbat semnificativ:
- deși legislația nu a stabilit termene specifice pentru luarea deciziilor cu privire la aceste tipuri de litigii, timpul petrecut de instanțele de judecată pentru soluționarea acestor litigii nu pare nerezonabil;
- în ceea ce privește plata sumelor de despăgubire, nu a existat niciun motiv de îndoială cu privire la diligența autorităților statului pârât;
- în timpul elaborării unor astfel de proceduri, nu părea să fie încălcat principiul justiției;
- pentru persoanele care nu aveau resurse financiare suficiente pentru plata cheltuielilor de judecată, legislația internă prevedea asistență sub formă de scutiri, reduceri și plăți în rate; în plus, partea care a pierdut de obicei a suportat costurile pentru onorariile legale, iar reclamanții care au solicitat despăgubiri pentru aceste cheltuieli nu păreau să li se refuze cererile;
- despăgubirea acordată a fost deseori mai mare decât sumele acordate de Curtea Europeană în cauze similare, și nu mai puțin de 80-90% din sumele indicate.
Criteriile aplicate de instanțele naționale pentru a aprecia dacă durata rezonabilă a procedurii care a încheiat hotărârea a fost rezonabilă a îndeplinit criteriile elaborate de Curtea Europeană de Justiție.
Această jurisprudență a fost rezumată în Hotărârea Curții Supreme de Casație și Justiție a României din 30 ianuarie 2014, care a definit principalul criteriu care trebuie utilizat în acest remediu. Ulterior, aceste principii au fost aplicate în practică, iar instanțele inferioare.
În acest context, caracterul strict compensatoriu al căilor de atac introduse nu poate fi considerat insuficient în măsura în care recursul ar fi considerat deficitar.
Astfel, se pare că a fost îndeplinită recomandarea formulată de Curtea Europeană de Justiție în cauza "Valada Matos de Neves v. Portugalia" menționată mai sus.
În concluzie, trebuie remarcat faptul că, având în vedere practica stabilită de instanțele naționale, procesul de răspundere civilă a fost o cale de atac eficientă în cazurile de plângere privind durata excesivă a procedurilor civile sau penale.
(b) Eficacitatea măsurii în cauză în speță. În cazul în care recursul intern a rezultat din evoluția jurisprudenței, justiția a cerut trecerea unui termen rezonabil, astfel încât persoanele interesate să poată afla despre decizia internă care conținea soluția în cauză. Durata acestei perioade depinde de circumstanțele însoțitoare, în special de natura publică a deciziei relevante.
În cazul de față, decizia din 30 ianuarie 2014 a devenit la dispoziția publicului din momentul "publicării pe Internet" (22 septembrie 2014), când a devenit posibilă familiarizarea acestuia cu baza de date a Curții Supreme de Casație și Justiție a României. În astfel de circumstanțe, ar fi oportună stabilirea unei perioade de șase luni de la data publicării pentru a determina data de la care instanțele naționale ar fi trebuit să cunoască decizia.
De aceea, din 22 martie 2015, recursul în cauză a dobândit gradul necesar de acuratețe cerut de Curtea Europeană de Justiție pentru a utiliza acest remediu și a obliga autoritățile competente să o folosească în sensul articolului 35 § 1 al Convenției. Această concluzie a fost valabilă atât pentru procedurile deja încheiate, cât și pentru procedurile care nu au fost încă finalizate la nivel național, deoarece legislația română nu a făcut distincție între studiile finalizate și cele în curs de desfășurare.
Dat fiind că această dată a fost următoarea după ziua depunerii acestei plângeri la Curtea Europeană, obiecția privind inadmisibilitatea acesteia din cauza neepuizării căilor de atac interne trebuie respinsă.
DECIZIE
Cazul a constituit o încălcare a articolului 13 al Convenției (adoptat în unanimitate).
Curtea Europeană a constatat, de asemenea, în unanimitate, o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției cu privire la durata procedurii.
COMPENSARE
În aplicarea articolului 41 al Convenției. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de despăgubire.